FOTO&VIDEO: Pupături, şampanie, flori, aplauze, absenţi şi predare de mandate
Instituţia Prefectului a găzduit vineri, 14 decembrie 2012 cu începere de la ora 13:00 acţiunea de înmânare a certificatelor doveditoare al alegerilor de senatori şi deputaţi pentru cei 12 parlamentari de Botoşani din partea preşedintelui Biroului Electoral Judeţean.
Totul s-a întâmplat în sala mare a Prefecturii unde s-au adunat noii senatori şi deputaţi de Botoşani din partea USL, PP DD şi ARD, dar şi susţinătorii acestora, unii dintre ei venind evident cu flori pentru o parte dintre noii aleşi care vor face parte din Legislativ.
Înainte de începerea propriu zisă a acţiunii, toţi cei aleşi, indiferent de culoarea politică s-au îmbrăţişat, s-au pupat şi şi-au urat succes unii altora, uitând pentru un moment de încrâncenarea politică din timpul campaniei electorale.
Au fost şi întârziaţi care au luat loc la masă mai târziu dar care şi-au primit certificatele, cum ar fi cei doi parlamentari din partea PP DD, Corneliu Popescu şi Liliana Mincă care au ajuns cu aproximativ 10 minute mai târziu şi au absentat de la ceremonie Andrei Dolineaschi şi Şerban Mihăilescu. Au fost de asemenea prezenţi şi Costică Macaleţi, prefectul judeţului dar şi Florin Ţurcanu, preşedintele CJ care au avut câte un mesaj pentru noii parlamentari. „În primul rând vreau să vă felicit, să vă urez succes în mandatul pe care îl aveţi în faţă, mandat cu succes şi plin de realizări, eu cred că împreună Executivul, Legislativul şi administraţia locală putem face ceva important pentru Botoşani. Doresc din tot sufletul să se întâmple acest lucru şi sunt sigur că se va întâmpla. Vreau să îi mulţumesc d-nei preşedinte BEJ, a funcţionat ca o instanţă în această perioadă, să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în partea de organizare a alegerilor, primarilor, structurilor MAI dat fiind că am avut şi o zi cu vreme nu tocmai prielnică”, a spus prefectul Costică Macaleţi.
„Doresc şi eu în numele Consiliului Judeţean succes pentru noii parlamentari aleşi şi îi asigur de toată colaborarea CJ şi sper ca împreună putem dezvolta judeţul Botoşani”, a spus şi Florin Ţurcanu, şeful CJ. La final, senatorii şi deputaţii de Botoşani au oferit câte un cadou membrilor din BEJ dar şi celor prezenţi din cadrul formaţiunilor politice care s-au înfruntat în alegerile parlamentare, respectiv câte o şampanie şi o cutie de ciocolată. La final, cei 12 parlamentari respectiv Mihai Baltă, Tamara Ciofu, Viorel Grigoraş, Roxana Anuşca, Costel Şoptică, Verginel Gireadă, Doina Federovici, Cristian Roman, Corneliu Popescu şi Liliana Mincă, au făcut o poză de grup.
[[galerie-foto]]