În unele locuri din municipiul reședință de județ nu ai spune că peisajul este acela de urban. Este și cazul unui teren aflat în imediata vecinătate a Bazarului Tati și care este plin de tot felul de resturi și gunoaie aruncate de unii sau alții. Imaginea oferită nu face cinste orașului, mai ales că e la ușă, adică la intrarea în municipiu dinspre Iași.
Nu pot intra nici salariații de la societatea de salubrizare a orașului să facă curățenie. Sau o pot face, cu aprobarea proprietarului și contra cost. Culmea, respectivul loc se află lângă o stație de transport în comun. ”Terenul din zona respectivă e teren privat. Noi putem interveni în două moduri: la solicitarea proprietarului de teren, să ridicăm noi direct deșeurile, ori să-i punem la dispoziție un container cu personal sau prin angajații lui”, explică Simion Drelciuc, director societatea Urban Serv.
O doua variantă este ca gunoiul să fie ridicat la cererea autorităților locale după ce au fost parcurși pașii firești anume prin care proprietarul să fie somat să-și facă ordine. Prețul pentru ridicarea unui container de gunoi se ridică la suma de 150 de lei. (G.E.)
[[galerie-foto]]
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Evenimente organizate în bisericile din Botoșani de Zilele Eminescu
Gabriela Erdic
Jan 12, 2025
Un pasionat de metale a descoperit muniție într-o pădure din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Tragedie în judeţul Botoşani: Accident mortal produs de un tânăr de 18 ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile