FOTOREPORTAJ FC Botoşani a jucat cu mai mult de jumătate de stadion gol, nici măcar Iftime nu a fost la meci, la final „creierul” echipei s-a
înjurat cu galeria – VIDEO
Microbiştii botoşăneni au plătit luni la meciul FC Botoşani – Unviersitatea Cluj 1 – 1, pentru bătaia de joi la care au fost supuşi de la promovarea în Liga I. Doar 3.000 – 4.000 de oameni au asistat la partidă în condiţiile în care echipa fanion a judeţului traversează cea mai bună perioadă din istorie, iar o victorie o putea aduce pe locul al doilea.
Răzbunare cu seminţe
Suporterii se pare că nu au uitat că la meciurile anterioare au fost puşi să achite cele mai mari preţuri la bilete din toată România, peste cele ale naţionalei şi unele mai scumpe chiar decât cele pentru Champions League şi nu au mai venit la Stadionul Municipal. Nu au uitat nici ţeapa de la biletele cu Steaua, care au costat pe rând 120 de lei la pachet cu Universitatea Cluj, apoi 70 şi 40 de lei şi care au fost puse şi în vânzare cu două zile înainte de data anunţată insistent de oficiali şi doar la sediul clubului astfel încât să afle doar cine trebuie. Deşi se poate invoca ziua lucrătoare în care s-a jucat, precum şi faptul că s-a întâlnit penultima clasată, chiar şi puţinii spectatori prezenţi în tribune au încurajat în puţine momente echipa, mai ales spre final, când însă sprijinul a alternat cu vociferări şi dezaprobări la adresa jucătorilor. În unele momente liniştea a fost mormântală, auzindu-se doar cum mii de oameni mănâncă seminţe.
Prezenţă slabă şi în galerie
Galeria, ai cărei lideri au reclamat la partida cu Steaua că oamenii le-au fost îngrămădiţi într-un sector sau au fost lăsaţi pe afară, nu a adunat nici măcar 150 de oameni, „Dark Hooligans” având la rândul ei cea mai slabă asistenţă de la promovare. Finalul a fost unul halucinant. Venit alături de coechipieri să salute galeria care i-a încurajat până în ultima clipă Marius Croitoru s-a înjurat zeci de secunde cu un lider „Dark Hooligans” urcat pe gard. Mijlocaşul a vrut să sară la bătaie, respectivul ultras nu s-a dat în lături şi a continuat la rândul său să îl provoace pe coordonatorul de joc al botoşănenilor, care a fost ţinut de mai mulţi colegi ca să nu meargă în peluza nord la suporterul contestatar.
Abandon şi la tribuna oficială
Echipa nu a fost abandonată doar de marea parte a suporterilor. Primarul Ovidiu Portariuc a întârziat la meci, iar preşedintele consiliului de administraţie, Valeriu Iftime, asemeni partidei cu CFR Cluj, a lipsit, fiind înlocuit de fiul său, Vlad. Dacă tribunele au fost populate undeva spre 75% din capacitate, în schimb peluzele au avut doar câte unu-două sectoare plin, lucru care a dat naştere unor imagini paradoxale, în care un steward păzea câte un sector în care se aflau numai unu-doi spectator.i
Antrenor şi jucători, ironii europene cu publicul
La final, atât antrenorul, cât şi unii dintre fotbalişti şi-au exprimat nemulţumirea faţă de reacţia publicului. Marius Croitoru a fost ironic, afirmând că, “în primul an de Divizia A, contactul este tulburător pentru unii. Până acum au jucat numai în divizia A şi în cupele europene şi acum sunt dezamăgiţi că am făcut doar 19 puncte în Divizia A”, Cristi Popovici amintind la rândul său tot de competiţiile dintre cele mai bune echipe ale Bătrânului Comtinent: „Se pare că suporterii noştri de prin tribune cred că ne batem la Cupele Europene. Nu. Suntem o echipă nou promovată la fel cum e Corona, la fel cum e Săgeata, Timişoara, o echipă care prin seriozitate şi muncă a reuşit să obţină unele rezultate neaşteptate probabil dar care va mai avea şi unele rezultate în unele momente”. [[banner]]
În acelaşi timp, preşedintele FC Botoşani şi-a exprimat părerea că totul a plecat de la ziua în care s-a disputat partida.
„Dacă aveam nocturnă cu siguranţă aveam spectatori dubli. A fost o oră nepotrivită şi am observat ceva, că lunea nu ne merge bine. Îmi aduc aminte, toate meciurile care au fost lunea la Botoşani la Liga I nu ne-au priit. Sper să depăşim şi momentul acesta şi să avem şi victorii când vom juca lunea în Liga I”, a afirmat Cornel Şfaiţer. „Egalul nimănui! FC Botoşani - "U" Cluj 1-1! Prima repriză a fost una modestă, cu puţine ocazii de gol şi cu un arbitru Radu Petrescu care a reuşit să îi irite pe cei aproximativ 3000 de spectatori încă din primele minute ale jocului printr-o serie de decizii cel puţin ciudate”, a scris ProSport în cronica partidei.
VEZI ŞI:
Cristi Popovici, criză de nervi cu urlete pe bancă – GALERIE FOTO [[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Căpitanul U Cluj a ameninţat un copil de mingi – FOTOGALERIE cum s-a tras de timp