FOTOREPORTAJ Spectacolul în care Botoşani a fost capitală culturală: Dl primar n-a
venit cu mâna goală, Primăria Botoşani i-a refuzat pensia lui Eminescu, Premiul
de la Botoşani este o legitimaţie de club
Dacă nu pentru o zi întreagă, măcar pentru vreo două ore şi jumătate, cât a durat gala de decernarea a Premiului Eminescu Opera Omnia şi cel pentru debut Botoşani a fost capitala culturală a României. Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu şi prim-vicepreşedintele Varujan Vosganian au onorat miercuri seară cea de-a XXIII – a ediţie a manifestării. Desfăşurată la Teatrul Mihai Eminescu, manifestarea a umplut sala de spectacole cu câţiva dintre cei mai de seamă oameni de cultură ai ţării şi judeţului.
"Soarele pentru noi toţi la Botoşani răsare"
Nu au lipsit nici oamenii politici, primarul Ovidiu Portariuc luând astfel parte pentru întâia dată la spectacol. Aceasta după ce în 2013, doborât de gripă, nu a putut onora evenimentul.
„Municipiul Botoşani are privilegiul de a da astăzi, 15 ianuarie 2014, gongul de deschidere al marilor manifestări culturale şi naţionale ale acestui an printr-o nouă ediţie a Zilelor Mihai Eminescu. Parafrazându-l pe Ioan Slavici, putem spune cu legitimă mândrie că în această zi soarele pentru noi toţi la Botoşani răsare şi suntem convinşi că acum toţi românii de la Nistru până la Tisa îşi îndreaptă gândurile spre poetul nepereche şi către locul de unde a plecat spre nemurire”, a transmis de pe scenă Ovidiu Portariuc. Cu cocardă, edilul şef a subliniat eforturile făcute de-a lungul anilor pentru onorarea memoriei poetului, evidenţiind că aceste premii, acordate la iniţiativa Asociaţiei Hyperion – Caiete Botoşănene, reprezintă cea mai importantă realizare de pe aceste meleaguri în ceea ce priveşte posteritatea lui Eminescu.
Preşedintele scriitorilor şi-a amintit de pensia refuzată lui Eminescu. Vinovat nu-i Portariuc
Deşi sobră, atmosfera nu a fost lipsită de o mulţime de momente amuzante. Nicolae Manolescu a fost invitat pe scenă, deşi se afla deja acolo, iar Marius Rogojinschi, prezentatorul galei a citit de multe ori exact ce scrie pe desfăşurător, de genul… „acum trebuie să ia cuvântul…” Cum atunci când se acordase premiul pentru debut, care i-a revenit lui Ştefan Baghiu, Gheorghe Sorescu, reprezentantul Consiliului Judeţean Botoşani în absenţa lui Florin Ţurcanu, nu avea plicul cu bani la el, preşedintele Uniunii Scriitorilor şi-a luat măsuri de precaţie.
VEZI ŞI:
Varujan sfios la Gala de la Teatru - discurs cu întrebare retorică – VIDEO „Dacă tot îmi revine acest rol birocratic (să citească procesul verbal cu decizia juriului – n.r.), după ce prietenului meu Varujan Vosganian i-a revenit rolul cultural, aş vrea să mă asigur că dl primar n-a venit cu mâna goală”, a spus Nicolae Manolescu privind spre primar.
Nu i-a răspuns primarul, ci acelaşi Marius Rogojinschi: „Nu, nu. Nu vă asigurăm”.
Ironiile nu s-au oprit însă aici.
„15 ianuarie 2014, miercuri… 125 de ani de când Primăria Botoşani i-a refuzat lui Eminescu pensia. Nu era dl Portariuc primar”, a mai spus Nicolae Manolescu, preşedintele juriului de acordare a Premiului Eminescu – Opera Omnia.
Câştigătorul? „Presupun că este un poet de valoare”
Anunţarea câştigătorului s-a făcut în acelaşi registru… „Am văzut că toată lumea ştia, eu habar nu aveam. Cineva a făcut socoteala voturilor, eu am făcut-o, dar am uitat-o imediat, ca să cumva să mă mănânce limba”. Preşedintele Uniunii Scriitorilor a remarcat că, atât timp cât în sală dintre nominalizaţi se află doar viitorul câştigător, plus Lucian Vasiliu, care „probabil că credea că el ia şi de aia a venit”, este clar că a transpirat informaţia, deşi „m-am străduit să nu ţin minte”. „Presupun că este un poet de valoare”, a spus zâmbind Nicolae Manolescu despre Ion Mureşan, noul câştigător al Premiului Eminescu.
[[banner]]
Cerere cu borcan de la premiat către primar
Premiatul nu a rămas dator.
„Acesta nu este premiu, premiile profesionale sunt acordate de Uniunea Scriitorilor. Premiul de la Botoşani este o legitimaţie de club. Dacă ai luat acest premiu atunci primeşte legitimaţia din clubul de elită al poeziei româneşti de astăzi. Poţi să te găseşti în şiragul poeţilor mari ai acestor ultimi 50 de ani”, a afirmat Ion Mureşan. În consecinţă, viceprimarului Cătălina Lupaşcu i s-a cerut să citească „legitimaţia”, adică hotărârea Consiliului Local Botoşani de acordare a titlului de cetăţean de onoare noului câştigător al premiului.
A urmat şi prima doleanţă a acestuia.
„Eu în calitate de cetăţean de onoare am nevoie dl primar să vă cer ceva. Îmi cer voie să vin în Botoşani după ce înfloresc teii. Eu, aşa mireasmă de tei ca la Botoşani n-am mai întâlnit nicăieri, de parcă umbli cu capul într-un borcan cu miresme lichide. Nu, nu vă cer să daţi de mâncare în ziua respectivă, numai să mă lăsaţi să îmi iau şi eu un borcan cu mireasmă de tei şi să-l duc la mine în Transilvania”, a spus Ion Mureşan. O mulţime dintre cei urcaţi pe scenă au subliniat că Premiul Eminescu reprezintă cea mai mare distincţie pe care o poate primi în România un poet. (S.B.) VEZI ŞI:
ACUM: Spuma oraşului s-a adunat la teatru: Varujan dă autografe – GALERIE FOTO [[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu „a dezertat” de la Gala Mihai Eminescu și l-a trimis pe Sorescu