Cosmina Mihoreanu este o puştoaică de clasa a VI a din Botoşani. Până în prezent, nimic special. În momentul în care arată ce poate sau îşi descrie palmaresul, oricine se poate întreba, şi pe bună dreptate, la ce nu se pricepe Cosmina. Şi asta pentru că botoşăneanca, la doar 13 ani, demonstrează că poate face performanţă atât în domeniul real, dar şi în cel umanistic, scrie publicația Adevărul.
Este pasionata de fizică şi de matematică, compune poezii, cântă la chitară şi câştigă premii la lingvistică. Matematiciană şi olimpică naţională la fizică Cosmina Mihoreanu (foto jos) a câştigat, anul acesta, Premiul I la Olimpiada Naţională de Fizică. Este un premiu, spun profesorii săi, care nu a mai poposit de ceva timp în oraşul lui Eminescu. „De mult timp nu a mai obţinut liceul şi oraşul premiul I la Olimpiada Naţională de Fizică”, precizează Ovidiu Melinte, profesorul de fizică de la Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” din Botoşani, cel care a pregătit-o pe Cosmina pentru olimpiadă.
Cosmina Mihoreanu nu este însă la singura performanţă. Tot în domeniul ştiinţelor reale, Cosmina obţine rezultate foarte bune şi la concursurile de matematică. Ultimul premiu obţinut a fost la concursul interjudeţean de matematică „Dimitrie Pompeiu”, susţinut la Botoşani. Şi aici Cosmina a luat locul I.
Totodată, şi la clasele mici, la concursurile de matematică, Cosmina Mihoreanu făcea performanţă. Fata spune că performanţa ei la fizică vin dintr-o curiozitate. Aceea de a cunoaşte lumea prin intermediul legilor fizice. Aşa cum vrea să o cunoască prin numere şi ecuaţii. „La fizică îmi place mult că se explică tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi are legătură cu viaţa şi, prin intermediul ei, pot să înţeleg mai bine legile care guvernează lumea. Sunt o persoană curioasă şi îmi place să aflu lucruri şi să înţeleg tot ceea ce ne înconjoară. Deşi matematica este ceva mai abstractă, îmi place să descoper cum funcţionează acest sistem bazat pe numere, calcule. Îţi stimulează şi gândirea. Mă atrage descoperirea unor noi căi, noi rezolvări”, spune Cosmina.
După succesul de anul acesta, eleva botoşăneancă, spune că abia aşteaptă competiţiile de anul viitor, când vrea să se înscrie şi la fizică, dar şi la matematică.
Asemeni marilor oameni de ştiinţă ai Renaşterii, Cosmina Mihoreanu, după o problemă la fizică, se relaxează, compunând poezii sau citind beletristică. Ba chiar Cosmina face performanţă în domeniul literelor. A obţinut locul I la Olimpiada Judeţeană de Limba şi Literatura Română şi, mai apoi, menţiune la Concursul Naţional „Lectura ca abilitate de viaţă”, de la Bistriţa, în perioada 2-5 aprilie.
Cosmina a participat în acest an şi la Olimpiada Naţională de Lingvistică de la Focşani, care a avut loc în perioda 24 - 26 aprilie. Pe lângă literatură, Cosminei îi place să cânte la chitară. „În primul rând, îmi place foarte mult să citesc, pentru că îmi place să văd cum gândesc alţi oameni şi vreau să văd ce vor să ne transmită. Îmi place foarte mult şi să scriu, mă inspir foarte mult din natură şi din trăirile omeneşti”, spune eleva de clasa a VI a. Cosmina Mihoreanu crede că matematica, fizica, literatura şi muzica oferă o perspectivă completă asupra lumii.
Profesorii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” sunt obişnuiţi cu rezultatele deosebite, liceul fiind o adevărată fabrică de performeri, un bun exemplu fiind olimpicul internaţional Ştefan Bălăucă. Cu toate acestea, Cosmina îi uimeşte pe profesori prin polivalenţa sa, de la o vârstă fragedă.
„Atuul Cosminei cred că este profunzimea gâdirii. Ea poate fi foarte bună în ambele părţi, uman şi real. Depinde de ea ce va alege sau dacă va alege. La Botoşani, de-a lungul vremii, au fost multe somităţi în domenii diferite de activitate. Nu este o surpriză că apare din nou, la Botoşani, un mic geniu”, precizează profesorul Ovidiu Melinte.
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024