Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) adresează o scrisoare deschisă primului ministru, Dacian Cioloş, în care sunt nemulţumiţi şi spun că în actele normative emise sunt ambiguităţi şi lasă loc de interpretare în ceea ce privesc drepturile salariale ale acestora.
Redăm mai jos textul integral venit pe adresa redacției:
”Stimate domnule Prim-ministru Dacian Cioloș
Suntem profund îngrijorați de faptul că, până la această dată, Guvernul României nu și-a exprimat oficial punctul de vedere, printr-o notă de interpretare oficială, pe care Sindicatul Național al Funcționarilor Publici a cerut-o cu privire la aplicarea dispozițiilor art.3.1 alin.(1) din OUG 20/2016.
Deși am crezut că odată cu schimbarea echipei guvernamentale actele normative emise nu vor mai avea ambiguități și nu vor mai lăsa loc de interpretare, constatăm cu tristețe că se perpetuează această practică, și mai mult, sunt omise a fi clarificate aspecte importante care vizează marea masă a angajaților administrației publice.
Cu toate că ați emis HG nr.582/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 31 alin.(2), (3), și (8), art.33 și 34 din OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, constatăm cu îngijorare că personalul administrației publice poate fi ignorat de către propriul angajator atunci când reglementează drepturile salariale ale acestuia.
Observăm că, în mod deliberat, nu se clarifică 3 aspecte de importanță majoră, precum termenul de funcție publică similară (așa cum bine știți Agenția Națională a Funcționarilor Publici are o opinie diferită a acestui termen față de Ministerul Muncii), salariu stabilit (cine ”stabilește” salariul dacă nu legea?) și un al treilea aspect de clarificat este definiția instituției publice (Ministerul Finanțelor Publice având o altă viziune în definirea instituției decât Ministerul Muncii).
Prin urmare, constatăm că autorități ale statului au interpretări diferite, în funcție de interesul fiecăruia, și Guvernul omite clarificarea acestor aspecte.
Dată fiind gravitatea situației la nivelul tuturor instituțiilor publice din România, vă solicităm, domnule Prim-ministru, să dispuneți emiterea unei note de interpretare oficială a dispozițiilor art 31 alin.(1) din OUG nr. 20/2016, astfel încât să se prevină declanșarea unor conflicte de muncă pe această temă.
Mesajul nostru se dorește a fi un serios semnal de alarmă care să atragă atenția Guvernului asupra gravității situației create de la nivelul instituțiilor publice și a personalului încadrat prin interpretarea defectuoasă a dispozițiilor art 31 alin.(1) din OUG nr. 20/2016 .”
Vezi și: Cioloș îl readuce la viață pe tătucul funcționarilor de pretutindeni
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Județul Botoșani intră astăzi sub incidența unui COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Recidivă la Botoșani: Șumudică le-a arătat semne obscene fanilor botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024