Reprezentanţii E.ON Gaz Distribuţie anunţă că, miercuri 6 octombrie între orele 8:00-16:00 va fi sistată furnizarea gazelor naturale în municipiului Botoşani. Reluarea alimentării se va efectua treptat după orele 16:00. Consumatorii sunt rugaţi să supravegheze modul de ardere a gazelor naturale, după reluarea furnizării.
Pentru efectuarea unor lucrări de anvergură ce vizează cuplarea unor conducte noi la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Gaz Distribuţie va întrerupe alimentarea cu gaze naturale în municipiul Botoşani în cursul zilei de miercuri, 6 octombrie a.c., începând cu ora 8.00. Lucrările fac parte din cadrul unor proiecte de investiţii prin care vor fi înlocuiţi circa 6 km de conducte şi branşamente de gaze naturale din zona Marchian şi din ansamblul de locuinţe Sud-Vest 3 şi reflectă preocuparea E.ON Gaz Distribuţie pentru îmbunătăţirea parametrilor de calitate a serviciilor prestate şi, totodată, asigurarea operării sistemului de distribuţie a gazelor naturale în condiţii de siguranţă. Valoarea totală a investiţiilor este estimată la aproximativ 1,2 milioane de lei. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale în municipiul Botoşani se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, începând cel mai probabil în jurul orei 16,00. „
Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie”, se arată în
comunicatul remis de reprezentanţii companiei.