Cu toate acestea, încă există unități de învățământ, unele chiar cu pretenții, unde detaliile care ar trebui să facă diferența sunt omise. Iar aceste festivități ajung să fie doar bifate.
Anul de învățământ 2022 – 2023 a fost deschis la Colegiul Național ”A.T. Laurian” la ora 9:00 prin prezența prefectului Sorin Cornilă, a inspectorului școlar general Bogdan Suruciuc și a directorului Casei Corpului Didactic, Sorin Luca.
A fost invitat și un fost elev al colegiului, Florin Gavril, care a ajuns în prezent consilier la cabinetul vicepremierului Sorin Grindeanu. Și care s-a bucurat de atenția celor doi directori de la Laurian.
„Începutul anului școlar poate fi privit din perspective diferite, dar iată începem ca în fiecare an cu ridicarea steagului, îl reînscriem pe Florin înapoi în clasa a XI-a pentru că trebuie să ridice steagul un elev de clasa a XI-a dintre cei mai buni. Eu vă doresc cu anticipație un an bun”,
Ioan Onofrei, director Colegiul Național ”A.T. Laurian”
”Așa cum spunea și dl Onofrei, îl avem alături pe Florin Gavril care, dacă vă aduceți aminte, a fost președintele Consiliului Elevilor și la vremea respectivă a făcut proiecte frumoase în Laurian. Ne bucurăm să-l avem aproape, să sperăm că va fi de bun augur acest anturaj și să avem parte de experiențe frumoase. Mult succes și putere de muncă”,
Mihaela Prăjinariu, director adjunct Colegiul Național ”A.T. Laurian”
Niciun cuvânt despre cei trei oficiali care erau prezenți în zona unde s-a arborat steagul, în fața tuturor cadrelor didactice care predau în această unitate de învățământ.
A urmat deplasarea la careu, unde erau adunați deja elevii împreună cu părinții și cadrele didactice. Festivitatea a fost deschisă prin intonarea Imnului de Stat al României, varianta lungă, care a durat în jur de patru minute.
A urmat un moment religios, după care s-au prezentat invitații. Directorul Ioan Onofrei a avut nevoie de o hârtie pentru a-și aminti numele prefectului sau al inspectorului școlar general.
Și a continuat cu laudele aduse tânărului social-democrat care a obținut numirea la cabinetul lui Sorin Grindeanu, cu largul sprijin al Filialei Județene PSD Botoșani.
„Dacă este cineva care-și închipuie că este ușor să ajungi consilier guvernamental, eu cred că se înșală, iar dacă este cineva care-și dorește în viață pe acest drum, abordați-l pe Florin după ce se termină festivitatea și poate o să vă spună câteva lucruri despre ceea ce trebuie să faceți în școală ca să ajungeți oameni în viață”,
Ioan Onofrei, director Colegiul Național ”A.T. Laurian”
Probabil că parcursul profesional al tânărului Florin Gavril se datorează în mare parte PSD-ului, având în vedere că după terminarea studiilor, în mediul privat unica sa realizare a fost înființarea unei întreprinderi individuale cu profil de activitate în...”cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase”.
Florin Gavril nu și-a continuat „proiectul” început la Botoșani cu ocuparea vreunui post prin Ministerul Agriculturii, în trecut, tot politic el fiind numit consilier al ministrului tineretului și sportului și consilier la cabinetele unor parlamentari. Posturi care nu prea au legătură cu agricultura.
„Să știți că am primit cu mare bucurie invitația, dar această mare bucurie la bun început a fost umbrită de o mare emoție. Ce aș putea eu să le trasmit mai tinerilor mei colegi în prima zi de școală? Și să știți că emoțiile sunt întotdeauna acasă de aceea s-ar putea ca prestația mea să nu fie la înălțimea momentului, dar voi încerca să dau tot ceea ce este mai bun”,
Florin Gavril, consilier guvernamental
*continuarea discursului său poate fi urmărită în materialul video de mai jos
Alte două colegii, respectiv Colegiul Economic ”Octav Onicescu”, dar și Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, au suferit la capitolul sonorizare.
Despre Eminescu s-a scris aici: Colegiul „Eminescu” fără sunet: Probleme tehnice la festivitate, îmbrățișări, poze și fete în fustițe – FOTO & VIDEO
La Economic, în ciuda eforturilor depuse de conducere, sistemul de sonorizare care i-a pus în dificultate pe invitații la festivitate aproape că a stricat farmecul deschiderii noului an școlar. Probleme la acest capitol au întâmpinat aproape toți vorbitorii prezenți, prefectul Sorin Cornilă, inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc, viceprimarul Bogdan Buhăianu sau Sorin Luca, directorul Casei Corpului Didactic.
Iar steagurile arborate în zona terenului de sport a colegiului, unde s-a ținut festivitatea, erau vechi și degradate.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024