Doar câteva sute de persoane au cumpărat bilet pentru a urmări meciurile disputate în cadrul Galei Colosseum Tournament, ajunsă la Botoșani în premieră. Alții au intrat în sală cu invitații oferite de organizatori.
Pe 6 octombrie, în sala Mihai Eminescu a Primăriei era anunțat evenimentul în prezența primarului și organizatorilor: Gala Colosseum Tournament, a cărei nouă ediție (cu numărul 36) urma să aibă loc la Botoșani, la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă.
Promotorul evenimentului, Gabriel Georgescu, anunța un eveniment de anvergură internațională „transmis în 80 de țări de pe patru continente”, un adevărat spectacol sportiv disputat de nu mai puțin de 24 de luptători. Sau kickboxeri.
Prezent mai apoi la Botoșăneanul TV pe 11 octombrie, Gabriel Georgescu, ploieștean la origine, a lansat promisiuni în aceeași gamă. ”Vom avea nouă meciuri în direct pe Digi Sport și în direct în 80 de țări de pe patru continente”, spunea el în direct, pentru botoșănenii eventual interesați de eveniment.
Pentru 50 de lei de persoană, publicul botoșănean avea să ia parte la o gală în care cuvintele „calitate”, „performanță” să fie asociate cu succes cu segmentul sportiv implicat: kickboxingul.
„Colosseum Tournament, ca și alte promoții din România, oferă un spectacol, aducem cei mai buni sportivi din această zonă, din punctul nostru de vedere din punct de vedere al creației noastre. Vom crea niște meciuri spectaculoase, vom avea doi invitați surpriză, Ianis de la Iași și Puya”, arăta Gabriel Georgescu, în direct, la minutul 11:25 din emisiune.
Iar interesul, cu fix 10 zile înainte de desfășurarea evenimentului ar fi atins deja cote ridicate, promotorul dezvăluind că vânduse deja 800 de bilete: „Avem 1.650 de bilete puse în vânzare, mai avem undeva la 800 de bilete, undeva la jumătate. Cererea este foarte mare, eu mă bucur foarte, foarte mult”.
Seara galei a început într-adevăr cu un recital al rapper-ului Puya, un artist în vogă mai ales cu ”La Familia”, la începutul anilor 2000.
A făcut-o în fața unei Săli Polivalente pe trei sferturi goală, în tribune regăsindu-se la cel mai optimist calcul maximum 350 – 400 de spectatori, și nicidecum 800, câte bilete s-ar fi vândut doar până pe 11 octombrie. Ulterior a mai venit ceva lume și poate s-a atins jumătate din capacitatea Polivalentei.
Iar asta pentru că la mesele din jurul ringului, care a fost amplasat pe suprafața de joc din incinta complexului sportiv, s-au regăsit sponsorii sau invitații care au beneficiat de gratuitate. Doar către Primăria Botoșani au fost acordate 20 de tichete gratuite pentru oricine ar fi avut disponibilitatea de a participa la Gala Colosseum Tournament.
Nici meciurile nu au mai fost în număr de 9, cum a promis Gabriel Georgescu. Alexandru Amariței, campionul mondial al Colosseum Tournament și speranța acestei promoții și-a pierdut centura în fața sportivului Ștefan Orza, care l-a învins după cinci runde.
Cât despre transmisiunea în peste 80 de țări, Colosseum Tournament are încheiat un protocol de colaborare cu Fightbox.
Potrivit informațiilor de pe pagina oficială, Fightbox este un canal lansat în 2012 cu 24 de ore de luptă, disponibil în mai multe țări din lume. De la MMA și box la lupte armate și sumo, Fightbox este o compilație a celor mai bune sporturi de luptă din întreaga lume, toate pe un singur canal. Urmărit doar de persoanele pentru care sporturile de contact prezintă interes și nu neapărat de un public larg.
Fightbox este disponibil într-un număr de țări și poate fi văzut în SUA, Polonia, Bulgaria, Turcia, India, Slovacia, Cehia, Franța, România, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, Thailanda și Regatul Unit.
Nici agenții economici din Botoșani pare că nu s-au îngrămădit să susțină evenimentul, cel puțin pe afișul evenimentului majoritatea firmelor care și-au pus logo-ul fiind din Suceava.
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024