După o pauză de doi ani cauzată de criza sanitară și alte mici incidente care au avut loc la edițiile recente ale acestui eveniment, Primăria Botoșani va relua organizarea Galei de Decernare a Premiului Mihai Eminescu.
În ultimii doi an, manifestările au fost limitate la ședința festivă de Consiliu Local și un „Te Deum” de la Biserica Uspenia. Gala care era organizată pentru premierea laureatului a fost suspendată, iar premiul a fost oferit în mod mai degrabă simbolic.
În acest an Primăria Botoșani propune printr-un proiect de hotărâre alocarea unei sume totale de 40.500 de lei pentru cheltuielile legate de eveniment, după ce în 2020 alocarea financiară a fost de 100.000 de lei iar anul trecut de 65.000 de lei.
Ediția cu numărul XXXII de anul viitor va avea loc în perioada 14 – 15 ianuarie 2023, iar suma de 40.500 de lei va fi asigurată de la bugetul local și din sponsorizări.
Va fi utilizată pentru achitarea costurilor legate de valoarea premiului, jurizare, realizare însemne premiu, transport, cazare și masă invitați, publicitate și alte cheltuieli neprevăzute ce pot apărea pe parcursul desfășurării evenimentului.
Valoarea Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu va fi de 25.000 de lei brut.
Anul trecut nivelul acestui premiu important pentru cultura românească a fost de 35.000 de lei.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024