Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să îi readucă în memorie pe poeții botoșăneni din toate timpurile, prezentând câte un medalion din „Galeria cu poeți”.
Corneliu Popel s-a născut pe 19 ianuarie 1950, în Darabani, Botoșani. A frecventat Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din Botoșani, condus de Lucian Valea, care i-a fost și profesor la liceul din Darabani. Tot sub îndrumarea lui Lucian Valea, a debutat, licean fiind, în ziarul „Zori noi” din Suceava (1965). După absolvirea Facultății de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1973), este profesor de limba și literatura română la școala din satul Runcu, comuna Țibana, județul Iași. Și-a publicat poemele în mai multe reviste din țară: „Amfiteatru”, „Clopotul”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Hyperion” ș.a.
Moare prematur, din cauza unei boli ereditare, în 18 iunie 1978.
Corneliu Popel a reușit să publice în timpul vieții două volume de poezie: Frații mei blânzi (Editura Junimea, Iași, 1974); Aurea saecula (Editura Junimea, Iași, 1977). După moartea poetului, apar alte câteva cărți: Elogiul înțelepciunii (Editura Junimea, Iași, 1979); Voce eternă – Pro Patria (Editura Junimea, Iași, 1985); Boema de fier. „Cel fără de prihană” (Editura Eleusis, Iași, 2007).
Este prezent în antologiile: Peisaj sucevean (Suceava, 1967); Poezia ieșeană contemporană (C.J.C.P., Iași, 1968); Cerul în apă (Editura Junimea, Iași, 1970); Tineri poeți români de dincolo de Styx (antologie de Gellu Dorian; Editura Timpul, Iași, 1998).
„Curată, simplă, directă, de un lirism de bună calitate, nedesuet, frizând genuinul” (Gellu Dorian), poezia lui Corneliu Popel stă sub semnul premoniției morții. Este, în versurile sale, o acceptare melancolică a trecerii, o intrare firească în tăcerea sepulcrală, o implicare ingenuă în scenariul irevocabil al stingerii.
Căci vom ajunge
Iat-o este
cea pe care-o iubim
când ne vom opri
și când vom afla
înaltele culmi? să
credem în duhul lor
pământesc și-n oboseala
noastră târzie
atunci vom vedea
pânza care ni se
întinde peste picioare
iat-o este cea
sublimă 50 de coți
din care vom face
veșmintele noastre
În păpușoiul galben
Dacă strâmb ne va fi
pasul, dacă
ne vom depărta
de casa săracă,
pe deasupra colibelor
de paie, în păpușoiul
galben vom face
drumuri albastre
„să le iubim,
cu câtă dragoste mă privește
cea care-mi fură
amorul, este ea,
bătută de vânt, călătoarea
deasupra meleagului
pustiu, este
ea, răutatea
veacului acesta,
este ea, iubirea
de sine, îndepărtarea”
Acolo să mă cauţi iubito
Pe malul unui pârâu voi
rosti jurământul
Celui ce n-are-a uita
frunza şi iarba…
Cu dulce uitare mă voi
apropia de apusul
care sufletul mi-l
îmbrăţişează.
Trece iubirea, trec
amintirile…
Sufletul nostru însetat
durere aduce
glasul cornului,
seara,-n pădurea
care se-nveşmântă în
vecinică uitare.
De departe mă strigă
măcieşul-mistreţul
pare-a mă depărta de
blândele animale.
Acolo va fi fiind locul
în care vom muri
cu gândul la vânătoarea
din urmă…
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
