Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în fiecare săptămână, câte un laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum.
Născută pe 19 iulie 1978, Crista Bilciu a absolvit, în 2002, Facultatea de Științe și Litere a Universității „Petru Maior”, iar în 2004 – Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureș. A mai studiat la Universitatea Media din București, specializarea Regie de Film și Televiziune. A debutat editorial în 2011, cu Poema desnuda (Editura Cartea Românească, București), singurul volum publicat până acum, pentru care a obținut, în 2012, Premiul Național pentru Poezie „Mircea Ivănescu” – Opera Prima și Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. Este prezentă în volumele colective de poezie: Antologia Artgothica (Editura A.T.U., Sibiu, 2012) și Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. 1999-2017 (Casa de Editură „Max Blecher”, Bistrița, 2017). Are colaborări la revistele: „Vatra”, „Cafeneaua literară”, „Luceafărul”, „România literară”, „Hyperion”, „Familia”, „LiterNet”, „Dilema veche” etc.
Atât în Poema desnuda, cât și în Evanghelia după Lilit (carte în lucru, un fragment din care a fost inclus în antologia Exerciți de neclintire), Crista Bilciu (care este nu doar poetă, ci și regizoare) realizează acțiunea de „transformare a unui posibil scenariu (fie de film, fie de teatru) în poem” (Gellu Dorian). Având arhitecturi complexe, poemele sale dramatice se alcătuiesc din vârtejuri de imagini, de aici rezultând un „lirism narativ și fantast”, „pe cât de extravagant, tot pe atât de spectacular” (Al. Cistelecan). Personajele-tipuri umane din poezia Cristei Bilciu sunt de o naturalețe uimitoare, versurile copleșesc prin muzicalitate, stilul este dezinvolt, imaginile curg una în alta (uneori, la modul suprarealist) firesc, fără urmă de prețiozitate, iar evocările biografiste definesc o epocă plină de privațiuni traumatizante.
Evanghelia după Lilit
1.
mămăligă mămăligă mămăligă.
măăăă-măligă!
La Târgu-Mureș exista un lactobar
ca o cofetărie, dar servea numai specialități lactate
și mămăligă
mama ne ducea uneori să mâncăm acolo mămăliguță fierbinte
cu lapte dulce și rece
sau preferata noastră: mămăli-cu-brâ-cu-la
asta era o porție zdravănă de mămăligă aburindă cu boț de
brânză dulce de vaci
înconjurată ca o insulă de un ocean din lapte bătut, răcoros
Uneori ne grăbeam și dădeam peste cap numai câte un pahar
lunguieț transparent
plin cu sana, râdeam de mustățile noastre în
oglinzile puse anume pentru asta
pe atunci nu ajungeam la scaunele alea înalte, de bar
tot încercam să le escaladăm până la urmă mâncam în picioare
era vârsta primei copilării
Apoi a venit vremea cartofilor prăjiți și am urât mămăliga
noi copiii nu știam, dar eram mai săraci atunci
O iarnă întreagă am trăit numai cu doi saci de cartofi și o oală
mare de fontă în care țineam „porția” de ulei
prăjea mama în aceeași zeamă unsuroasă de se împuțina de la
sine
– Știți ce mâncăm azi? Barabule, glumea tata
Ieri am avut barabuște, alaltăieri baraboi, înainte crumpene,
picioci, boboașe, colompire
mâine: bighiroance, bandraburce și bulughine
Tata știa și o grămadă de cântece licențioase care rimau cu
barabulă-baraboi
mama se supăra, dar noi râdeam
fericirea a durat până s-au terminat cartofii
apoi am mâncat doar felii de pâine înmuiate în scursura
uleioasă din oala de fontă
Odată m-a trimis mama să smulg câteva fire de usturoi verde
din grădina blocului vecin
să ne taie greața
mi-a fost frică să fur am căzut în noroiul gras și moale
ăla, noroiul, nu înțelegea de ce naiba plâng
m-am întors fără usturoi atunci s-au prins ai mei că voi ajunge
artistă
Peste ani, am pornit în pelegrinaj prin teatre,
ucenic la marii regizori
eram lefteră, dar fericită mâncam teatru pe
mămăligă
aveam cu mine un gentoi uriaș plin cu mălai
pudră galbenă în pachete de hârtie imaculată
ajutor comunitar primit de la stat de bunica Ela tot un fel de
„porție”
trei luni am trăit cu mămăligă
învârteam cu făcălețul în bucătăria teatrului ca o vrăjitoare
o dregeam cu ce puteam: ba un cățel de usturoi, ba un vârf de
condiment
ba un colț de brânză ceapă ciupercă semințe de bostan floarea
soarelui conopidă
ardei pișcos muștar zeamă de varză acră hrean piper macaroane
cine trecea prin bucătărie îmi dădea un boț de ceva și-l
scufundam în mămăligă
mămăligă cu de toate
până la primăvară slăbisem 20 de kg, eheeeei,
mămăliga mă făcuse mai frumoasă mai fierbinte
dar credeți că dragostea m-a găsit atunci, dragostea?
Învârteam în cuvinte cu aceeași patimă cu care mestecam la
mămăligă,
dar scrisorile mele – tot fără răspuns...
2.
Filă din jurnal:
Locuiam în Teatrul din Craiova,
aveam la subsol o cameră fără fereastră
eram chiar sub scenă
pe tavan și pereți treceau țevi groase și fierbinți
în cameră au fost 30 și ceva de grade toată iarna
veneam de la repetiții mă dezbrăcam de tot
mă întindeam goală pe pat în întuneric
ascultam zgomotele înfundate de deasupra
mă simțeam într-un submarin
mă scufundam încet în mine ca într-o apă
verzuie și stătută
Pe măsură ce teatrul se liniștea
mă linișteam și eu
Îmi imaginam că încet, sânii mei se desprind
și se ridică ușor, perfect rotunzi,
plutind prin încăpere;
Îmi imaginam că oasele mele se dizolvă;
Că toate orificiile se închid miraculos,
vindecându-se ca niște răni;
Că mâinile, picioarele și toate celelalte extremități
devenite ridicole
se absorb...
Deveneam perfectă, sferică, translucidă
respiram ușor prin pori și
te așteptam...
Pe măsură ce îți simțeam prezența,
începeam să mă ridic imperceptibil deasupra patului
pluteam și deveneam tot mai luminoasă,
o sferă de lumină și de liniște...
Atunci intrai tu în încăpere:
un alt glob incandescent învăluit în liniște
auzeam liniștea vâjâind în jurul nostru
auzeam întunericul pârâind încet pe măsură ce
ne apropiam unul de celălalt
erai exact ca mine și nu-mi era deloc frică
ne apropiam milimetric până deveneam o singură
lumină
insuportabil de frumoasă
întâlnirea dintre noi era atât de firească
udam perna cu lacrimi
(dar asta abia dimineața,
când îmi priveam în oglindă trupul
atât de inutil...)
3.
Pe malul Pocloșului, nu departe de blocul copilăriei mele,
venea mereu un circ ambulant
răsărea peste noapte ca o ciupercă zgomotoasă și colorată
cu miros de libertate și bălegar
niciodată nu m-au dus ai mei să văd spectacolul, nu mai bine îți
iau o carte?
Treceam pe lângă el trasă repede de mână
nimic nu se zărea sub coviltir uneori poneiul
toată copilăria am visat să fug cu circul ăla în lume
Dar fetele cuminți nu fug niciodată cu circul
fetele cuminți umblă mereu cu o carte în mână și caietul de
poezii în geantă,
ele știu că s-au născut să fie mireasă pentru Verb
și se închină doar unui singur zeu, Eminescu
(după ce mai cresc se pot închina și lui Ion Mureșan
Sau măcar să închine un pahar la masă cu el)
Așa am știut eu de mică:
fiecare cuvânt e un mic Iisus de litere răstignit peste gând,
încercând să îl mântuiască
o mică elice gata să-l ridice la cer,
Făceam cu Luci concurs cine are mai mulți metri de „Biblioteca pentru toți”
(la „bepete-uri” câștiga el, la „Univers” conduceam detașat)
făceam schimb de dubluri din „O mie și una de nopți”
dădeam cărți împrumut numai dacă primeam cărți la schimb
și alte jocuri de „tocilari”
îmi doream foarte mult un salon literar
în fiecare vineri ne adunam mai mulți la mine în cameră și
dezbăteam câte un subiect
ne-a inspirat, evident, procesul lui Raskolnikov
o vreme am judecat personaje literare,
pe urmă idei
uneori uit că noi nu ne cunoșteam atunci, Andu
tu mi-ai spus că jucai fotbal cu băieții la Reghin,
oricum nu cred că ai fi venit în cercul nostru de tocilari
pe atunci nu exista internet, rețele de socializare, forumuri on-line
invitam oameni interesanți pe care îi întâlniserăm în timpul săptămânii
unii erau ciudați, căutam oameni altfel
Odată a venit un yoghin care ne-a vorbit despre noua ordine
mondială
și despre cum eram cu toții manipulați
știa să citească gânduri
ajunsese la nivelul șapte
s-a mai ținut o vreme după noi, a încercat să se încurce pe rând
cu toate fetele din echipă
Tu ai o forță în tine, mi-a spus,
așa, ca habotnicii ăia care au o singură carte, Biblia,
care e cartea din tine?
Eu încă de pe atunci purtam într-o placentă pe Laura
oriunde mergeam, aveam grijă să nu se spargă bula asta de
săpun, bășica transparentă
filmul meu interior
când eram mică de tot, Laura era mult mai liberă
mergeam cu ai mei la cineva în vizită, stăteam cuminte cu o carte pe covor
Laura în schimb deschidea toate sertarele, cotrobăia pe sub pat,
se cățăra pe dulapuri
proba rochiile gazdei și se dădea cu ruj
„Ce fetiță cuminte aveți”, se mirau gazdele
și pe urmă tata mă punea să le citesc din caietul meu de poezii
din caietul turcoaz cuvintele făceau tumbe ca maimuțica pe plajă
uite o poză cu intestinele mele, pe românește „mațe”
uite o poză cu singurătatea târându-mă de păr, dar, vă rog,
admirați postura, urletul, dantura
uite o poză cu toate locurile unde nu m-a mângâiat nimeni niciodată
colorata mâine-i gata
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Prefectul Dan Nechifor, muncă de convingere cu propriii copii: Nu am reușit – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024