Laureat al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2002), Cristian Pohrib s-a născut pe 16 septembrie 1967.
A absolvit Institutul de Relații Internaționale al Universității de Stat din Moldova. Este, din 2007, administrator al S.C. FIX ZECE MEDIA S.R.L, directorul postului Radio Tecuci, președinte al CENTRULUI TRANSFRONTALIER DE CONEXIUNE.
A fost corespondent extern pentru Republica Moldova al postului NAȚIONAL TV (iunie 2003 – decembrie 2004), al postului de televiziune B1 (februarie 2002 – iunie 2003) și al postului de televiziune ANTENA 1 (octombrie 1998 – iunie 2003); redactor șef-adjunct al săptămânalului „Mesagerul” din Republica Moldova; consilier personal al Mitropolitului Basarabiei, ÎPS Petru de Bălți (august 1995 – decembrie 1997).
Este autor a peste 2000 de articole publicate în presa din Republica Moldova și România. Are colaborări la revistele: „Familia”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „România literară”, „Luceafărul”, „Literatura și Arta” etc.
A publicat volumele: Turkmenistan – noul miracol asiatic (ediție bilingvă româno-rusă, Editura Jurnalul, 2000; coautor); Durerea de a mă privi în oglindă (poezie; Editura revistei „Convorbiri literare”, Iași, 2001). Este prezent în antologiile: Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA PRIMA (1998-2008) (Editura AXA, Botoșani, 2010); Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. 1999-2017 (Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2017).
Deși debutează odată cu poeții cărora li se va zice douămiiști, Cristian Pohrib valorifică formule poetice ce își au originile mai curând în neomodernismul de tip stănescian. Fie scrise „în dulcele stil clasic”, fie făcând uz de versul liber al modernității, poeziile din Durerea de a mă privi în oglindă propun o readucere în actualitate a unor imagini arhetipale (femeia născătoare; cuplul primordial etc.).
Se produce o așa-zisă resetare a marilor teme ale poeziei în versurile lui Cristian Pohrib, iar originalitatea acestor texte trebuie căutată în alternanțele neașteptate dintre tonalitățile grave și cele ludico-ironice (înclinarea către pastișă este evidentă în mai multe texte), dintre imaginarul aparținând nivelului simbolic-arhetipal și cel ce se desprinde din imediatul concret-cotidian.
(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)
Lui Nicolae Corlat, din noaptea de octombrie a vegherii
Neclintitule prieten AŞA AM ZIS:
Pustietății să-i faci cuvânt cum femeii plod
Să n-o lași stearpă și nici nenumită precum păcatul călugărului,
să ai grijă de ea cum de tăcerea mângâierii mormântului, să
nu o lași nehrănită, să-i dai din azima trupului de fecioară pe
văduva de mai târziu a poetului, să o iei arareori cu tine și la
dezmăț dar să o simtă doar curvele înaintea aruncării cu pietre
(atunci ai sa vezi bărbații de lângă tine)... Precum pe o bătrână
la toate acatistele când ai s-o simți nu o lăsa în pragul bisericii
precum în pragul scrisului tău, ci trece-o dincolo, de unde-i
venită! AŞA AM SCRIS!
*
Femeile din viața-mi au întors
Câte o filă din filosofii nescrise
Sacralități ce mi-au lăsat pe tors
Doar nopțile prădate-n manuscrise
Femeile din viața-mi au iertat
Ieșirile din mine spre păcat
Cum lava izbucnindă înspre crater
Mă expulzam prostesc din Alma Mater
Femeile din viața-mi au durut
Cum cuiele bătute fix în cruce
Şi mi-au lăsat deșert în așternut
Să nu mai vin de unde mă pot duce.
Dacă nu te înserai!
Dacă nu te înserai
Cum puteai ca să mai ai
În cuvântul ros de gură
Dezvelindu-te-n scriptură
Doamnă, vultur orb ți-aș fi
Cu aripa-n seu de zi
Şi ți-aș da zborul să-l duci
Să-l faci orizont de cruci
Dar mă doare noaptea arsă
Cu lumina ei întoarsă
Şi-nflorit în palma stângă
Sânul tău și gura-mi lângă...
Dacă nu te înserai
Cum puteai ca să mă ai
În cuvântul ros de gură
Deflorată de scriptură
Doamnă, vultur orb ți-aș fi
Cu aripă-n seu de zi
Şi ți-aș da zborul fătat
Noaptea, la-nstelat de pat!
Dar mă rupe de iubire
Zidul fără de citire
Şi genunchiul tău nimbat
Grațios de nemușcat!
Doamnă, ți-aș lăsa pe pântec
Buza-mi pulberindă-n cântec
Dar mă doare că mă ai
Vierme de nesomn, nu crai!
Dacă nu te înserai...
***
Doar sărutul lasă-mi-l părăsit sub ruj umil
Şi doar umbra mi-o dezleagă
Şi răpește-mi-o întreagă!
Unde tot mai am de dus
Trupul de bărbat sedus
Şi Cuvântul prins în facere
Cum Fecioara-n naștere!
