Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să îi readucă în memorie pe poeții botoșăneni din toate timpurile, prezentând câte un medalion din „Galeria cu poeți”.
Dumitru Corbea (pe numele adevărat Dumitru Cobzaru) s-a născut pe 6 septembrie 1910 în Sârbi, Dorohoi (în prezent, județul Botoșani). A absolvit liceul în Botoșani, apoi Facultatea de Filozofie și Litere a Universității din București, unde a lucrat bibliotecar.
A frecventat cercul de la „Viața Românească” și cenaclul Zburătorul. În 1944, devine redactor la „Scânteia” și corespondent de presă pe frontul de Vest. După război, a fost redactor la „Albina”, redactor-șef adjunct la „Flacăra”, redactor-șef la „Luceafărul”.
A făcut parte din Biroul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România. S-a stins din viață pe 26 marte 2002.
Dumitru Corbea a debutat editorial în 1929, cu volumul Poezii patriotice (1929). Au urmat cărțile de poezie: Sânge de țăran (1936); Acuz (1937); Război (1937); Nu sunt cântăreț de stele (1940); 16 milioane (1945); Hrisovul meu (1947); Anii tineri (1951); Pentru inima ce arde (1955); Conștiința poetului (1966); Sufletul cuvintelor (1984). În volumele apărute până în 1944, manifestându-se ca un poet militant, Dumitru Corbea scrie, cu precădere, despre lumea satului, despre soarta crudă a țăranului, în formule prozodice tradiționale.
După 1944, devine tot mai evident caracterul angajat al versurilor sale. Atunci când nu cântă neamul și țara – teme predilecte în epocă –, poetul se îndreaptă către folclor, „prezent în lirica sa, filtrat prin propria personalitate ce refuză transcrierea unor forme, fie ele şi autentice şi, cu atât mai puţin, pe cele falsificate: «În doine, cântece şi în balade / Eu am văzut comoara care arde / Şi, însetat de-această bogăţie, / Tot am băut şi beau din apa vie»” (Gheorghe Burac).
Pentru inima ce arde
Am pus lirei mele coarde.
Pentru inimile-aprinse
Îmi sunt pânzele întinse.
Para inimii curate
Peste mări și țări străbate.
Numai inimile noastre
Cată zările albastre.
Inima ce stă-n vâltoare
Nu se stinge și nu moare.
Pentru-a lumii-nalte vise
Inimile-s lămpi nestinse.
Negri vulturi orbi ocolesc prin vreme,
Albe rugi se izbesc de ceruri,
Vârste vechi se întorc și stau
Otrăvite-n lume.
Ochii vechi au uitat durerea,
Timpii noi se opresc în maluri,
Greu se întorc spre izvor
Pierdutele ape.
Oarbe rugi se izbesc de arme,
Nu mai știm dacă timpul trece,
Greu învinge gândul cel drept
Nelegiuirea.
Negru stă între pulberi timpul,
Greu te speli de noroiul lumii,
Rupte lănci zăbovesc în carnea
Neizbăvirii.
Neamuri vechi putrezesc în umbră
Greu răbdând umilința rece,
Fără saț sug din vlaga lumii
Viermii puterii.
Vino, timp, să deschizi în ziduri
Mândre porți înspre legi necalpe,
Drepte ruguri să aprinzi în seara
Dreptei osânde.
Am stat la pândă, sub un gard, o noapte-ntreagă
Cu gândul să ucid, căci mi-era foame
Și am rămas așa, târziu, în întuneric,
În liniștea orașului ce doarme.
Când am ieșit în stradă, tremuram
Și am scrâșnit, mușcându-mi pumnu-n dinți.
Doi oameni ce treceau au zis:
„Ah! Dumnezeu cu dânsul! Și-a ieșit din minți!”
De-atuncea, port în mine răzvrătirea
Și suferința celor care tac,
Prieten nu mai sunt de-acuma
Altor, decât doar omului sărac.
Cu pumnii strânși – parcă-s de fier –
Strig mântuirea celora ce pier
Și-n lume ca un fulger mă avânt
Să samăn răzvrătire pe pământ.
Nu-mi pasă de nimic, de nimeni,
Sunt însetat după dreptate.
De-o fi ca sa rămân chiar singur,
La poarta nimănui n-oi bate.
Îmi place marea când e-nfuriată,
Când chiuie și strigă disperată,
Când, obosită, tace ca o fiară,
Pândind din nou, cum ar putea să sară,
Privind prin transparentele meduze
La țărmurile-n colorate bluze.
Ce-nseamnă glasul mării pe furtuni,
O știu pescărușii si micii lăstuni,
Care se-nspâimântă și răcnesc pe maluri,
Privind cum se înalță muntele de valuri.
Bărcile, pescarii par o jucărie
Pe întinse ape prinse de urgie.
Îmi place marea când e-nfuriată,
Dansând, din țărm în țărm, turbată,
Apoi tăcând și rămânând domoală,
Cu dare de lumină și de smoală.
Luceferii răsar pe cer puzderii.
Victorioși se-ntorc corăbierii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024