Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să îi readucă în memorie pe poeții botoșăneni din toate timpurile, prezentând câte un medalion din „Galeria cu poeți”.
Născut pe 16 decembrie 1954, Emil Iordache a absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Timp de 10 ani, și-a desfășurat activitatea la Botoșani: a fost profesor la gimnaziile din Bodeasa și Sârbi (1979-1984); secretar de redacție la „Caiete botoșănene” (1984-1990); referent la Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare (1985-1989); consilier la Inspectoratul pentru Cultură al Județului Botoșani (1989-1990). Din 1990, a fost profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Litere, Catedra de slavistică (pe care a condus-o din 1998 până în 2005).
Emil Iordache este printre cei mai buni traducători din literatura rusă. A făcut traduceri remarcabile din: Lev Tolstoi, F.M. Dostoievski, Iosif Brodski, Mihail Bulgakov, Boris Pasternak, Andrei Platonov, Daniil Harms, Venedikt Erofeev ș.a.
A publicat mai multe cărți de traductologie, critică și istorie literară: Carte către Serghei Esenin (Editura Timpul, Iași, 1995); Evadări din Zoorlanda (Editura Moldova, Iași, 1998); Serghei Esenin. Omul și poetul (Editura Junimea, Iași, 1998); Literatura orizontală (Editura Timpul, Iași, 1998); Cărțile de pe masă (Editura Timpul, Iași, 2000); Studii despre Gogol (Editura Timpul, Iași, 2000); Persanul cu nas de argint (Editura Tipo Moldova; Iași, 2002); Semiotica traducerii poetice (Editura Junimea, Iași, 2003); Variațiuni pe marginea subteranei (Editura revistei „Convorbiri literare”, Iași, 2004).
S-a stins din viață pe 12 octombrie 2005 la Iași. Volumul de poezie Poeme fără mască îi apare postum, în 2008, la Editura AXA din Botoșani (este reeditat la aceeași editură în 2011).
Cele puțin peste patruzeci de texte din volumul Poeme fără mască (scrise în anii ′80-′90) impresionează prin diversitatea registrelor: sunt poezii de dragoste, poezii ale implicării civice, elegii, meditații, multe conținând note ironice, unele de o gravitate extremă, o parte tinzând „către liniştea arhetipală a satului, care echivalează cu aceea a originii în care lumea nu fusese întinată”, altele prezentând „un exil în spaţiul tulbure şi neliniştitor al unui prezent de zgura unei modernităţi citadine” (Bogdan Crețu). Toate poemele vădesc o profundă implicare afectivă a poetului, fie că e vorba de trăiri legate de lumea interioară, fie că sunt preocupări pentru destinul neamului: „Rememorându-şi viaţa şi ascultând vocile venite dintr-un trecut real, dar şi livresc, neverosimil, tandru, dar şi sângeros, trupul poetului e străbătut de un cutremur lăuntric (amintirea revoluţiei, a suferinţei din Gulag, a versurilor nescrise «ce zac precum Lenin în mausoleu», a fraţilor de dincolo de Prut ce «locuiesc într-o pată interminabilă de culoarea cărămizie a Gulagului», scursă de pe «stâlpii genunchilor striviţi de talpa imperială», îi produc frisoane), în timp ce sufletul său se lasă cuprins de dorinţa dispariţiei, a stingerii, a evadării într-un alt spaţiuşi alt timp, încărcat de reflexe nostalgice, uşor bacoviene” (Nichita Danilov).
(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)
Despărțire
Nedumerire,
un pas, încă un pas… –
cuvântul s-a rostogolit
pe covor și s-a spart;
ne oglindim în cioburile lui,
docili, blajini,
ca după o furtună…
Prăpastia ușii ne-nghite apoi
și-n urmă rămâne
doar camera albă,
cu pereții albi,
convențional de goi…
Și-o filă ruptă din calendar,
grea ca plumbul.
Citadină, I
Dimineața,
ca un vânător cu pușca la ochi,
orașul stă la pândă…
Când și când slobozește
câte-o rafală de-autobuze
sau de taxiuri (alice de lux)
pustiind străzile.
Tot atunci, dimineața,
în fiecare dimineață,
tânărul poet
se sinucide public,
aruncându-și sub picioare
grenada fulminantă
a unei iubiri
bătrânul grădinar
își proptește unealta
de-un trunchi de copac
și imediat coada lopeții
învie,
se răsfiră în ramuri
și înflorește bizar…
Cam așa se petrece la noi
orișice început de zi,
mai mult nici n-aș avea să vă povestesc –
s-a făcut dimineață
și îmi crește pe piept
o țintă cu poeme concentrice.
16-19 februarie 1983
Macarale în grevă
Depun mărturie că ai într-adevăr un stil delicvent de înaintare,
un mers fabulos, compus din zvâcniri senzuale de emisfere mobile,
eşti un fel de junglă bipedă în plină mişcare,
colcăind de tarzani primitivi şi de alte jivine agile;
când treci tu, strada pare un iezer murdar cu lebede albe şiroşii
ancorate la semaforul bâlbâit, tricolor,
braseria din colţ se cutremură ca un pavilion, unde canceroşii,
privindu-te, uită că maladia lor e-un antimotor
din tecuci, care ţăcăne zăpăcit, mestecând înainte
interdicţii, diete, reţete, cuvinte;
„fierbinte!” –
iată ultimul geamăt al termometrului meu de adolescent,
despre care nu aş putea zice că pune un diagnostic făţiş;
înaintezi precum coloana a cincea, teribil, arborescent,
precum o târfă la concursul de „Miss
Virginitatea”, de „Miss Pudoarea
Dezbrăcată de Conştiinţa de Sine”…
Pe scena străzii, eşti ca o poză deşucheată în Evanghelie,
poţi fi citită de la dreapta la stânga începând cu
Apocalipsa; aşa vine
spre noi Omida Singurătăţii, aşa se târăşte, ne sperie
armata roşie a fructului nehărăzit, al unui destin pe dolari,
pe mărci, pe franci, pe orice valută de mare manevră,
iar noi rămânem năuci şi tragici, revoluţi şi rurali,
precum şomerii în shop-uri, precum macaralele-n grevă.
27 martie 1991
Fără titlu
Te-aș fi dorit, poate, mai scundă, mai sudică,
într-o noapte cu lună cețoasă, talmudică,
la umbra unui gramofon hârșâind între cele două conflagrații,
între „heilhitler” și „za rodinu”, mai plină de grații,
mai cu foc, mai antonov, mai nusserchmidt,
mai jukov, mai evabraun, te-aș fi dorit
mai lilimarleen, mai ociciornâie,
mai fredashter într-un step care zornăie
pe pista de decolare a patului primejdios,
mai carne pe carne, mai os peste os,
mai spioană, mai viespe, mai capricorn...
cartierul e-o caracatiță cu brațe de somn
inundat de robinetul acesta de jazz,
peste care amaru-mi plutește-n picaj,
urmărit de-al ochilor tăi grăniceresc pichet
și de antiaeriana ursuză a lui „nu-nein-niet”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
