Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să îi readucă în memorie pe poeții botoșăneni din toate timpurile, prezentând câte un medalion din „Galeria cu poeți”.
La un an de la dispariția subită a lui Lucian Alecsa (2 februarie 2016), Gellu Dorian publica un text răvășitor în care contura un portret expresiv al omului și poetului care i-a fost prieten: „...comportamentul lui boem, de om liber în orice regim şi sub orice ameninţare, l-a purtat spre o risipă de sine de care era conştient. Nu se supunea nici unui regulament de etică a momentului, era nonconformist şi visător, scriind în felul lui decadent şi sfidător, parcă mereu, de la început, într-o relaţie de harţă cu moartea, pe care o sfida de pe atunci şi a sfidat-o până în ultima clipă, fiind prezent pe picioarele lui la Botoşani, coborând în acea seară de dinaintea morţii din maşină în jurul orei douăzeci, ca spre miezul nopţii, ducând o boală în inimă, ca pe o poezie pe care a tot amânat să o scrie, să închidă ochii şi să nu se mai trezească”. Lucian Alecsa și-a trăit viața ca pe o ardere intensă în confruntarea cu prezentul.
Născut pe 31 ianuarie 1954 în Mihăileni, Botoșani, și-a făcut studiile la școala primară și gimnaziul din comuna natală (1961-1969) și Liceul Teoretic Siret (promoția 1973). A frecventat Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din Botoșani, condus de Lucian Valea. A fost redactor-șef la „Hyperion-caiete botoșănene”, editorialist la „Evenimentul de Botoșani” și „Botoșăneanul”, a colaborat la revistele „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Luceafărul”, „Poesis”, „România literară”, „Scriptor”, „Viața Românească” ș.a. În 1993, a înființat la Botoșani, împreună cu poetul Gellu Dorian, Editura Dionis. Ca publicist, s-a remarcat prin editorialele sale caustice.
Lucian Alecsa a debutat cu volumul de versuri Orașul de gips (Editura Cronica, Iași,1992; Premiul pentru debut al Asociației Scriitorilor din Moldova), devenind, în 1993, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași. A publicat poezie: Ars apocalipsis (Editura AXA, Botoșani, 1996); Asupra căderii (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002); Deasupra căderii. A doua geneză (Editura AXA, Botoșani, 2003); Ținutul Klarei (Editura Dionis, Botoșani, 2005); Iluzionista Babette (Editura Vinea, București, 2008); De veghe în lanul cu moroi (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009); Klara, Babette și alte iluzioniste (Editura Tipo Moldova, Iași, 2011); Viață mahmură și neagră (Editura Brumar, Timișoara, 2011); Alzheimer, fratele meu geamăn (Editura Charmides, Bistrița, 2013); Umbra, agent dublu (Editura Junimea, Iași, 2015); roman: Recurs la Joc secund (Editura AXA, Botoșani, 1999); Judecătorul (Editura Timpul, Iași, 2005); Nelegiuitul amant (Editura Paralela 45, pitești, 2008); Moartea e bine mersi (Editura Paralela 45, Pitești, 2012); Femeia fără zâmbet (Editura Eikon, București, 2015).
În poezie, Lucian Alecsa a practicat o gamă largă de formule, de la tradiționalism la experimentalism. În aproape toate cărțile însă, fie că valorifică lirismul neoromantic, fie că stau sub semnul expresionismului, personajul poematic trăiește un acut sentiment al precarității. Urmărind traseul poetic al lui Lucian Alexa, Victor Teișanu observa că în cărțile maturității poezia „devine câmpul său de luptă cu propria moarte. Un spectacol halucinant al calvarului la care este supusă fiinţa se desfăşoară sub privirile cititorului, invitat să asiste. Poetul devine astfel cronicarul propriei sale destructurări fizice, notând asiduu fiecare nouă senzaţie şi compunând, mai ales în cheie maximizată, scenariul încleştării cu stihiile morţii. Falsele pudori de limbaj sunt total ignorate, acordându-se cuvintelor, indiferent de impactul lor asupra sensibilităţii comune, drepturi egale de exprimare. Ca într-un carusel manevrat de magia demonilor, acestea, cuvintele, se rostogolesc sub înfăţişări terifiante, încropind o nouă realitate, de fapt o suprarealitate, populată de creaturi bizare, monstruoase, alese spre a oferi cititorului, olfactiv şi vizual, senzaţia surpării necontenite, un circ al ororilor fiziologice care aneantizează fiinţa umană”.
(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)
Numărătoare inversă
Mi-am adunat cele trebuincioase
zicându-mi
că moartea o să-mi dea un răgaz
să număr firele de nisip din ochii mării
m-am urcat pe un val cu spumă albastră
cu picioarele adâncite în mine
să nu-mi ud tălpile
nu ştiam de unde să încep numărătoarea
aşa că m-am aruncat în primul vârtej
şi-am dat peste un albatros
ce încerca să-şi ia zborul spre adâncuri
în loc de nisip am dat peste mii de ochi
ce mă priveau miraţi
spre seară priveam la trupul meu mort
ce încerca să ajungă la mal
Nebunul şi soldatul
Nebunul îşi spală zilnic cămaşa de forţă
cu periuţa de dinţi din dotare
precum răcanul buda
sub privirile gingaşe ale superiorilor
ambii siliţi de insomnie
nebunul este surghiunit într-o coajă de vis
metalică şi plină de ţinte de aur
haleşte în neştire pilitură de nervi oxidaţi
într-o totală euforie
i-au explodat gingiile
au dat buzna iarăși dinţii de lapte
îşi pansează barba c-un cleşte steril
de teamă să nu-şi infecteze fanteziile
soldatul e un sâmbure de piersică
sub talpa generalului
sufletu-i asemenea unei proteze de porțelan
clămpăne sub jetul înjurăturilor
caporalul îl loveşte cu bombeul peste meclă
aducându-i aminte c-a lăsat acasă o fată borțoasă
i s-a deschis corespondenţa
i s-a pârjolit intimitatea
ambii îşi trasează lângă ferestre stoluri de păsărele
gălăgioase şi viu colorate
aşa, doar să le ţină de urât şi să aibă cu cine conversa!
peste rafturile de amintiri ale nebunului
suflă crivăţul în draci
cuvintele ploşniţă
plesnesc ca arse
hărmălaie mare în plămânii medicului de gardă
în schimb
în bârlogul sentimentelor cazone
se culcuşesc tot felul de mândre
care de care mai despuiată
soldatul face instrucţie cu ele
cât e somnul de lung
până ce sufletul i se face leoarcă de transpiraţie
şterge grăsimea de pe gamelă cu emoţiile lor neclăite
ochii-i colindă hai-hui
printre grenade, îngeri şi minijupe
seară de seară
umbrele celor doi horesc şi joacă ţonţoroiu
sub streaşina aceluiaşi ospiciu
administrat de mine.
Aşa s-a tocmit cu moartea, chiar în prag de amiază nimeni nu i-a ghicit traseul, Klara dansa între viaţă şi moarte pe un stâlp de telegraf
Pe la zece plus sfertul academic
pe când soarele tolerase în preajmă
câţiva nori zmeurici şi jucăuşi
s-a desprins de sin
ca o capsulă autocomandată
fără să-i pese de comenzile destinului
/ mai întâi şi-a verificat nervii
trecându-i prin beregata dracului său păzitor
şi prin vastitatea întunericului
ca printr-un borcan cu marmeladă
l-a chircit pe caldarâm
ca pe un pui de bogdaproste
/ prin urechi, prin ochi, prin colţul gurii
a început să i se prelingă sufletul
negru ca smoala încinsă
era mare desfătare în jur
organele intraseră într-un joc de pantomimă
acompaniate fiind de-un râsu-plânsu
şi câteva gânduri
uitate la presat printre vaite
scheunau de mama focului
un miel plăpând şi foarte viu
îşi trece limba ca un pămătuf
prin axa vieţii lui
saliva caldă îi arde şi ultimul cuvânt
trântit şi el cu sensul de asfalt
în ochiu-i drept
deja făcuse ou o prepeliţă
iar pleoapa lui catifelată
salva la zeci de kilometri
un zbor de fluture albastru
/ viciul de-a însufleţi un oftat
i-a fost fatal
un bob de salivă cât o ureche de ac
i-a pătruns pe neaşteptate
în miezul ultimului cuvânt
dându-l pentru totdeauna afară din fire
deasupra plămânilor
mii de dihănii
îi ronţăiau ultimii atomi de oxigen
stilizaţi pe undeva prin alveole
despre inimă ce să vă mai spun
zăcea carbonizată la periferia buncărului
dezmierdată de-un şoim
într-un miros insuportabil de putregai
drumuri în dreapta / drumuri în stânga
blidele iadului erau într-o poftă nebună
supa cu ceapă roşie de apă era în clocot
mai lipsea cel de-al doilea fel.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
