Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică a rubricii GALERIA CU POEȚI, câte un laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum.
Robert G. Elekess-a născut pe 28 ianuarie 1985 în Brașov, într-o familie multietnică. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov în 2008. În 2012 și-a luat doctoratul la Universitatea „Lucian Blaga”din Sibiu cu o lucrare despre literatura de expresie germană din România în perioada comunismului. În prezent, este profesor de literatură și traducere la Universitatea „Transilvania”din Brașov. A debutat în 2012 în revista „Corpul T”cu poezia Speologia Sinelui. Este fondatorul și coordonatorul clubului de lectură DactărNicu’sSkyzoidPoetsși al festivalului de poezie cu același nume.
Primul volum de poezie pe care îl publică se intituleazăaici îmi iau dinții-n spinare și adio(Editura Tracus Arte, București, 2015). Pentru această carte, a primit Premiul National de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2016), Premiul Național de Poezie „Iustin Panța”(2015), Premiul de debut al revistei „Familia”și Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut (2015). În 2018, Robert G. Elekes publică volumul o dronă care sămăvreaînsfârșitdoarpe mine (Casa de Editură Max Blecher, București). Este prezent în antologia Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. 1999-2017 (Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2017).
Debutând cu o carte în care „inspirația funcționează la fel de spontan și de fără cusur, la fel de exact ca incizia diamantului pe sticlă” (Nora Iuga), „o carte inventivă și plină de lucruri proaspete și expresive, de o încredere în poezie și o poftă de scris care nu pot fi mimate” (Claudiu Komartin), Robert G. Elekes pare să pună accentul – atât în poemele din aici îmi iau dinții-n spinare și adio, cât și în cele dino dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine – pe efervescența discursului, pe spectaculozitate. Titlurile celor două cărți sunt micronarațiuni ce trimit la relația eu-lume, o relație pe cât de antrenantă, pe atât de capricioasă. Textele ne lasă să descoperim un „subiect poetic cu o identitate supraetajată, alternând cadre din viața unui profesor universitar care se dedă la escapisme, cu cele ale îndrăgostitului mereu pe drumuri, ale prietenului solidar, ale singuraticului care își contemplă frustrările și nefericirile, păstrând în permanență un suflu (auto)persiflator” (AnastasiauGavrilovici). E o poezie a trăirilor contradictorii: ironia disimulează angoase; feericul substituie frustrări; platitudinea cotidiană, aparent acceptată, intensifică drama golirii de miracol.
(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)
Biofilm
e primăvară și pretutindeni
morții încolțesc și înfloresc.
oamenii își părăsesc blocurile,
se plimbă mână-n mână printre ei,
se așază în parc la soare
și-și lasă zăpada
care li s-a depus între urechi
să se topească în timp
ce albinele zboară de la mort la mort,
le sug nectarul,
se scaldă în ei
și îi împrăștie în zbor prin lume.
de la atâta moarte în aer
cetățenii hipersensibili
se strănută violent pe asfaltul orașului.
e primăvară și pretutindeni
morții încolțesc și înfloresc.
copiii aleargă pe câmpii,
îi calcă în picioare,
se tăvălesc printre ei,
îi rup de la brâu în sus, îi miros,
îi împletesc într-o coroană
și-i culeg pe cei mai frumoși dintre ei
pentru a-i pune acasă în vază.
iar părinții îi privesc mulțumiți în timp
ce un mititel se arde singuratic pe grătar
și fumul se ridică mut spre cer.
e primăvară și pretutindeni
morții încolțesc și înfloresc.
și undeva, la colț de stradă, un copil
vinde morți cu capul plecat:
trei la cinci lei.
și undeva el o surprinde pe ea
cu un buchet de morți de ziua ei
și undeva cineva bea un ceai de mort
și undeva cineva fură un mort din grădina altuia
și undeva cineva se dă pe față
cu cremă de mort ca să rămână pururea tânăr
și undeva pe o pajiște morții intră
pe o parte a vacii și ies pe cealaltă
și undeva cineva suflă cu toată puterea într-un mort
și își pune o dorință în timp
ce îi vede toate mădularele plutind în jurul lui
și undeva cineva pescuiește un mădular din vânt
și-l bagă în decolteu ca să îi poarte noroc
și undeva cineva îngenuncheat
cu un mort între dinți
cere în căsătorie pe altcineva
și undeva o fetiță cu un mort în păr
își linge mulțumită înghețata.
e primăvară și-n cimitirul din bartolomeu
tatăl meu încolțește și înflorește
așteptând, ca-n fiecare an,
să încolțesc și să înfloresc împreună cu el.
prima casă
orașul ăsta plin
de locuințe-n care
oamenii nu mă mai vor.
undeva în bartolomeu
la jumătate de drum
între nefamiliști și lidl
mama își ține capul într-o mână
și telecomanda în cealaltă
și butonează departe de sine.
sora mea picură în veceu
o she-jesus oarecare
transformă apa în sânge în timp
ce în privirea ei îmbătrânește poza ei de profil.
în bucătărie supa o mănâncă pe bunica
la creier, la mațe, la cancer,
în timp ce se gândește la cum mâine trebuie.
tremură și bunicu-n pat,
își scobește unul după altul
câte un neuron prin nas,
face biluțe mici
și încearcă să dea coș cu ele
în urechea motanului care toarce
la picioarele lui goale și reci
și îngrozitor de albe.
nu mai e spațiu între ei,
nici o lamă de respirație nu mai încape.
chiar și fantoma tatălui meu
e ceva negru turtit
înghesuit la geamul din sufragerie
care se uită la mine cum trec
prin fața blocului
și mă îndrept
spre lidl, spre nefamiliști –
nici eu nu mai știu.
Hogwarts
aștept ca studenții mei să traducă
un poem de bodiu în germană.
ăla în care el
în drum cu trenul spre sibiu
unde ardea ceva mai tare
trece prin
și nu coboară în
brașov
și se simte atât de
înstrăinat și pierdut și singur.
mă uit la biluțele de aer din apa mea minerală
și la cum ele se sinucid anapoda
dându-și drumu spre suprafață.
acum poate un an
în gara de nord pe la 5 dimineața
după ce ea m-a dat afară din casă cu noapte-n cap
am văzut un boschetar care vroia să fie
harrypotter.
și-a luat avânt și fuguța a intrat cu fruntea sus
într-un stâlp de oțel
dintre peronul 9 și 10,
exclamând descreierat
avadakedavra.
acum câteva săptămâni enikő,
o fostă colegă de muncă,
de-a mea și de-a lui bodiu,
care a murit acum mai mulți ani de cancer,
mi-a trimis un invite la candycrush pe facebook.
azi
după ce corectez traducerile
după ce îmi iau bonurile de masă
după ce iau 28-ul până la mine
și mă țin bine ca să nu mă ating de alții
după ce îmi iau de la profi o conservă de pește
după ce mă uit
la ultimul episod din walkingdead,
o să îi dau accept.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
