Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică a rubricii GALERIA CU POEȚI, câte un laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum.
Sebastian Sifft s-a născut pe 27 mai 1977 la Câmpina. A făcut studii de filozofie la Cluj. În prezent trăiește și lucrează în Bruxelles. A debutat editorial cu volumul de poezie Smintirea (București, Editura Vinea, 2004), pentru care a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2005).
A mai publicat volumele: Dadi (poezie; București, Editura Nemira, 2017) și Câinele iubirii (roman; București, Editura Humanitas, 2018).
„Discret, fin, precis, eficient /…/, fără mișcări de prisos, aproape fără să se simtă”, Sebastian Sifft scrie, după Bogdan Ghiu, o poezie în care, prin „rearticularea sensului, demn și profesional, dar modest și civil – blând –, /…/ tratează. Adică reconstituie carnea atrofiată, materialitatea în curs de evacuare, luptând împotriva anesteziei sociale”. Același autor afirmă, pe coperta a patra a volumului Dadi, că textele acestui poet „amintesc de Mazilescu și de Naum, de alchimia lor inaparentă, de munca depusă neîncetat, dar mereu parcă înainte, pentru a putea sa vorbești clar o clipă, două, sa articulezi clar câteva cuvinte – numai prin poezie putem ajunge din nou să vorbim. Iar poezia e Babel, amestecă limbile, limbajele, lumile”.
Din amestecul dintre „dragoste și duioșie /…/, autoironie, neputință, furie a rutinei, cruzime” (Svetlana Cârstean) se alcătuiesc versurile din cele două cărți de poezie ale lui Sebastian Sifft.
(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)
(poezie galbenă)
eram într-o stare așa că
aș fi udat florile din balcon
dar nu am flori în balcon.
nu a mai plouat de mult
soarele roșu ne ține pe toți
închiși în casă.
mă gândesc la florile din balcon.
dadi construiește ceva
cum ar fi un castel
din cuburi colorate.
îl privesc cum analizează structura de rezistență, înclinația
podelei,
iar mai târziu când
ecuațiile complexe din capul lui
sunt validate
zice:
astăzi nu mai dărâmăm nimic
azi lăsăm să se dărâme singur.
soarele roșu ne ține închiși în casă
ventilatorul e dat la maximum
la tv se anunță în sfârșit furtuni
ploaia udă florile.
(Selbstbewußtsein)
nu grija.
nu grija aia.
nu grija aia resultsoriented&effort management planning
ci ceva-altceva — cum ar fi: grația
unei mâini întinse
unui copil care încearcă să sară gardul
și mâna îi arată copilului gardul
și apoi mâna trece ușor prin părul copilului
și mâna face gardul să pară din ce în ce mai înalt
atât de înalt încât devine invizibil gardul
și când mâna a mângâiat părul copilului,
copilul a trecut deja de partea cealaltă a gardului
pentru că el încă nu știe că pe lumea asta
grija & mâna
sunt invizibile
numai saltul lui a fost real, adevărat,
repetabil.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024