Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, a condus, astăzi, la sediul Instituției Prefectului ședința tehnică de organizare a manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române.
În cadrul întâlnirii a fost definitivat programul manifestărilor dedicate sărbătorii din 24 ianuarie 2023, Ziua Unirii Principatelor Române.
Apoi, Sorin Cornilă, alături de reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, Poliției Locale, Primăriei Municipiului Botoșani precum și coordonatorul corului ”Anima Muzicae” de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani, dirijor prof. Mocanu Alexandru, a efectuat o deplasare în teren pentru coordonare și recunoaștere, pentru stabilirea ultimelor detalii referitoare la organizarea Zilei Unirii Principatelor Române.
Manifestările vor fi organizate în fața Inspectoratului Județean de Poliție, Bulevardul Mihai Eminescu nr. 57 din municipiul Botoşani, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 12:00, conform următoarei desfășurări a evenimentelor:
- Salutul Drapelului de luptă, trecerea în revistă a detaşamentului de onoare de către prefectul judeţului Botoşani şi comandantul garnizoanei Botoşani, salutul detașamentului de onoare;
- Intonarea Imnului Naţional al României de către corul ”Anima Muzicae” de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani;
- Oficierea serviciului religios;
- Alocuțiune privind Semnificației Zilei Unirii Principatelor Române , prezintă col.(rz) dr. Balanovici Sergiu;
- Prezentarea mesajului domnului Prim-Ministru, Nicolae Ionel Ciucă, de către reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă;
- Depuneri de coroane şi jerbe de flori în acordurile Imnului Eroilor la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza;
- Realizarea dispozitivului de defilare şi defilarea detaşamentului de onoare;
- Intonarea “Horei Unirii” de către corul ”Anima Muzicae” de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani.
Manifestările se vor încheia cu tradiționala HORĂ A UNIRII, la care sunt invitați să participe și botoșănenii.
Vă așteptăm cu drag să participați la eveniment!, este mesajul transmis de reprezentanții Instituției Prefectului.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024