Mai mulți copii vin la o Biserică din municipiul reședință de județ pentru diferite activități.
Petru Chirvase, preotul paroh al Bisericii „Sf Vasile cel Mare”, organizează în aceste zile mai multe activități în curtea lăcașului de cult și anume de la lectură la pictură.
Activitățile au loc până duminică, 25 iulie 2021.
„Să nu ne mai supărăm pe copii că stau toată ziua cu telefonul sau cu tableta în față, să le oferim alternative. Și dacă îi oferi copilului alternative lasă toată tehnologia din posesie vine în natură, vine să se joace, vine să lucreze, să învețe. Un alt motiv pentru care organizăm astfel de activități - să fie copiii cât mai mult sub streașina Bisericii”,
Petru Chirvase, preot paroh Biserica „Sf Vasile cel Mare”,
Copiii sunt îndrumați de mai mulți voluntari.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024