Într-o zi de duminică însorită, cu cer de-un albastru limpede ca în desenele făcute de copii, mii de suflete s-au rugat, alături de un sobor impresionant de preoți, ca divinitatea să ofere ploaia dătătoare de viață.
Vremea secetoasă a pus deja în alertă fermierii și toți cei care cultivă pe o bucățică de pământ, suficient cât să aibă de pe-o zi pe alta. Cu gândul la ei, preoți din toate parohiile din Botoșani s-au reunit în curtea Mănăstirii Popăuți din Botoșani, unde au oficiat slujba pentru ploaie, o rugă continuă spusă la unison de o mulțime de credincioși.
Au împânzit străzile puțin înainte de ora 18:00 și s-au îndreptat cu pași repezi spre locașul sfânt din marginea orașului. Aici îi așteptau alte zeci de oameni cu credință că slujba va îndupleca divinitatea să ude pământul.
S-au îngrămădit în curtea verde, plină cu trandafiri de toate culorile, părinți, copii, bătrâni, tineri, toți cu sufletul la gură să urmărească slujba. „Este incredibil de multă lume, și tot vine. Vedeți că fără apă nu se face nimic, poate dă Dumnezeu ploaie”, spune o bătrână, așezându-și baticul. Lângă ea, un grup de copii se joacă sub atenta supraveghere a părinților.
Colțurile mănăstirii sunt parcă păzite de zeci de oameni care au făcut loc preoților, cu aghiasma adunată pentru credincioși.
(C.B.)
[[galerie-foto]]
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024