Printr-un act normativ Legiuitorul din România extinde aria de competență a comisarilor de la Garda de Mediu, fie ea Botoșani, Iași sau Suceava. Ceea ce înseamnă că, teoretic, angajații acestei structuri vor avea mai multe atribuțiuni în fișa postului.
La Garda de Mediu Botoșani numărul comisarilor este mai mic decât degetele de la mâini. Și, mai mult decât atât, pe prima jumătate a anului în curs nu s-a reușit decât îndeplinirea a unui procent de 30% dintre obiectivele impuse pentru acest an.
Conducătorul acestei instituții, Răzvan Rotaru, explică: ”Este valabil pentru toată țara. Noi avem șapte comisari la instituție. Iar din cei 7, a fost și perioada concediilor, am avut și multe tematici și foarte multe reclamații, pe municipiul Botoșani am un singur echipaj și cred că a avut peste 100 de reclamații, iar o reclamație îți ia o singură zi”.
Au existat voci, dintre primari sau parlamentari care au arătat că aceste controale de Gărzii de Mediu au fost rărite în campania electorală iar atunci când s-au făcut ar fi fost cu dedicație.
„Nu ținem în brațe pe absolut nimeni, sunt reclamații venite la instituție, sunt controale inopinate pentru că avem și o tematică acum și tot ce înseamnă primărie care va fi găsită în neregulă va fi sancționată”
Răzvan Rotaru, comisar șef Garda de Mediu
Printre primăriile amendate se regăsesc : Roma cu 5.000 de lei, Concești cu 15.000 de lei, Bucecea cu 1.000 de lei și Păltiniș cu 60.000.
Sancțiunile au fost aplicate ca urmare a sesizărilor ajunse în atenția Gărzii de Mediu, susține Răzvan Rotaru și nu au legătură cu culorile politice ale primarilor. Iar comisarii pe care-i coordonează nu au efectiv timp să acopere toate obiectivele din aria de competență.
”Ei au un număr de obiective, 900 și ceva la număr. Alea sunt împărțite pe număr de comisari iar ei până la momentul acesta au făcut cât au putut și au făcut tematicile, reclamațiile. Sunt foarte multe reclamații pe deșeuri și nu ai cum să nu dai curs reclamațiilor”
Răzvan Rotaru, comisar șef Garda de Mediu
Actualul șef de la Garda de Mediu Botoșani ar putea lăsa postul de conducere vacant, el regăsindu-se pe lista PSD pentru alegerile parlamentare. Cel mai probabil o decizie în acest sens va fi luată după ce vor fi stabiliți de la centru, cei 12 candidați eligibili de la Botoșani.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024