Evenimentul a început la
ora 17:00, când modele îmbrăcate în rochii care mai de care mai extravagante se pregăteau cu emoție de începerea defilării. De asemenea, organizatorii acţiuni tip Garden Party, au întâmpinat musafirii cu câte un pahar cu șampanie.
Printre invitați s-au regăsit și subprefectul Gelu Țigănucă, dar și Traian Apetrei, directorul Teatrului Mihai Eminescu.
De asemenea, au mai fost prezente și Asociațiile Buzz-Media, Cheia Sol, Clubul Foto și Modas.
Invitat la cuvânt, al doilea reprezentant al Guvernului în Botoşani a ținut să ureze tututor un
”La mulți ani de ziua Europei, dar și a României”, în timp ce noul-vechi director al Teatrului Mihai Eminescu a declarat și el că imaginea
României nu este una tocmai bună în Europa şi de aceea trebuie schimbată.
CITEȘTE:
Ziua Europei sărbătorită cu tort şi prezentare de modă
Manifestarea a continuat apoi cu o paradă de modă, care a început cu stângul din cauza faptului că tinerele au fost vizibil emoționate de numărul mare de invitați dar și de aparatele foto. Însă, cu toate acestea, frumoasele modele cu rochii lungi, colorate și coafuri sofisticate au defilat elegant în fața tuturor. Nici cavalerii nu au fost mai prejos, costumele bărbătești atent croite au încântat ochii celor prezenți. După festinul vizual cu îmbrăcăminte din alte timpuri a urmat cel culinar, platourile cu 23 de feluri de mâncare internațională au fost frumos aranjate pe mese pentru degustare.
Seara albastră tip
Garden Party a fost organizată de Centrul Europe Direct Botoşani condus de Radu Căjvăneanu.
Ştefania VORNICEANU
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Bucurie europeană la un centru social cu copii săraci - FOTOGALERIE