Mini vacanţa intempestivă de care au avut parte mii de elevi de pe raza judeţului Botoşani odată cu schimbarea condiţiilor meteorologice de la finele săptămânii trecute a ajuns la final. Partea bună este faptul că, pe copii îi mai despart două zile de şcoală până la un nou week-end urmat de vacanţa inter-semestrială.
Toate unităţile de învăţământ au fost închise de ministrul educaţiei, Remus Pricopie luni, 27 ianuarie 2014 când judeţul Botoşani a fost sub incidenţa unei avertizări meteorologice de Cod Galben de viscol şi ninsoare. A doua zi, marţi, au fost închise doar patru unităţi de învăţământ, numărul acestora fiind diminuat la jumătate pentru astăzi, 29 ianuarie. De mâine însă:
„
În urma evaluării condițiilor meteo și accesului în unitățile școlare, Inspectoratul Școlar Județean a decis că joi, 30 ianuarie 2014, cursurile se vor desfășura normal în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Botoșani”, se arată în
comunicatul de presă emis de Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Vremea nu s-a înrăutăţit la Botoşani în cursul acestei săptămâni în condiţiile în care la nivel naţional deja şase judeţe se află sub Cod Roşu de viscol.
(G.E.)
CITEŞTE:
2.000 de elevi botoşăneni stau acasă miercuri – AFLĂ unităţile
[[banner]]