Noile modificări legislative din Codul Rutier îi vizează și pe acei conducători auto care cumpără o mașină dar „uită” să o înmatriculeze pe numele lor.
Și astfel, pentru orice „trăsnaie” din trafic, amenzile sunt înregistrate tot pe numele vechiului proprietar deși acesta nu mai are efectiv nici o treabă cu automobilul.
De la data de 20 mai 2018, orice vânzare de autoturism este transmisă către Serviciul Public Comunitar Regim Permise Și Inmatricularea Vehiculelor (SPCRPIV), în termen de 90 de zile.
„De la data înregistrării modificării de la organul fiscal, autoritatea competentă de înmatriculare, respectiv SPCRPIV transmite instituțiilor interesate datele noului proprietar, la solicitarea acestora. Cum s-ar traduce această prevedere? Mulți se trezeau că, cumpărătorul nu a înmatriculat mașina atunci când mai primeau o amendă, din România sau chiar din străinătate. Se trimiteau la proprietar”,
cms. Ionuț Apostol din cadrul Biroului Rutier Botoșani
Și ca atare, în cazul vreunei amenzi, Serviciul de Înmatriculări va comunica datele noului proprietar.
Sancțiunea este de 9 până la 20 de puncte amendă și imobilizarea autovehiculului, în cazul celor care nu își înmatriculează autoturismele achiziționate.
Pentru neperfectarea actelor la achiziția unui autoturism au fost reținute 22 de certificate de înmatriculare în cazul unor botoșăneni care nu și-au trecut autoturismele pe numele lor, începând cu anul 2017.
Însă, cu aceste modificări legislative, cel mai probabil numărul certificatelor de înmatriculare ridicate va crește în mod covârșitor. Pentru că neînmatricularea unei mașini va putea fi verificată direct în baza de date.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu sprijină producătorii locali din Ștefănești
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Fost jucător de la FC Botoșani, anchetat de Poliție pentru agresiune: REACȚIA soției
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024