Primarul Cătălin Flutur a ajuns la o înțelegere cu societatea Urban Serv în ceea ce privește contractul de salubrizare și deszăpezire.
Astfel că va fi semnat un nou contract cu valabilitate mai mică care va fi discutat în cadrul ședinței de Consiliu Local din această lună.
Între timp, municipalitatea a solicitat avizele din partea mai multor instituții cu privire la legalitatea acordării directe a contractului de salubrizare și deszăpezire, fără licitație publică, societății aflate în subordinea Consiliului Local.
„Am găsit o cale de mijloc pentru că atât cât nu avem avizele care ar trebui să vină într-un final, de la Consiliul Concurenței, de la toți cei care ar putea să ne lumineze cumva prin poziția pe care o au… Până primim aceste informații utile să intrăm în ședință de Consiliu Local pe data de 23 septembrie 2019 să propunem un nou contract cu cei de la Urban Serv pe o perioadă cuprinsă între șase luni și maxim un an. Să le oferim posibilitatea să-și desfășoare activitatea de salubrizare a municipiului Botoșani și bineînțeles pentru ce-i mai important, problema deszăpezirii pentru că vine sezonul rece”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.
Edilul orașului susține că deocamdată aceasta este cea mai bună soluție pentru a nu exista probleme în oraș, la primele ninsori.
„O soluție onorabilă pentru toată lumea. Eu ceea ce îmi doresc din suflet este să nu avem întreruperi pentru că vor suferi botoșănenii, cu toții”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Guvernul pregătește înghețarea salariilor și suspendarea Titularizării în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Polițista pictoriță a sunat mobilizarea: Bucurie adusă unor copii mai puțin norocoși
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile