Dacă în sediul de campanie al celor de la PNL diferența de voturi dintre Valeriu Iftime și Lucian Trufin era de 220 de voturi pentru candidatul PNL, în schimb, la social democrați numărul crește.
Ar fi finalizat numărătoarea paralelă și cei de la PSD Botoșani care au petrecut o noapte albă în sediul de partid și au continuat să centralizeze rezultatele transmise din secțiile de votare de proprii reprezentanți.
Astfel, Valeriu Iftime ar avea cu 230 de voturi mai multe față de Lucian Trufin și ar câștiga președinția Consiliului Județean.
Și-au exprimat opțiunea pentru funcția de președinte al CJ peste 133.000 de botoșăneni iar rezultatul între candidați s-a dovedit a fi extrem de strâns, procentul fiind de 41% pentru ambii competitori electorali, cu diferență de sub 1%.
Pe locul trei în opțiunile de vot ale botoșănenilor se află Eusebiu Cilibiu care a adunat în jur de 13.700 de voturi, la un procent de 8,56%.
Rezultatele finale ar urma să fie centralizate de Biroul Electoral Central în zilele următoare, după centralizarea tuturor buletinelor de vot.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024