Firma din Iaşi contractată de democrat-liberalii botoşăneni pentru realizarea unui sondaj în perspectiva alegerilor din acest an şi-a terminat treaba, inclusiv interpretarea rezultatelor. Acestea s-au trimis la Botoşani, însă ele nu au fost prezentate nici măcar într-o şedinţă a Biroului Politic Judeţean al PDL. Botoşăneanul a reuşit totuşi să afle elementele principale din acesta.
Ţâbuleac, locul 1 la judeţ
Astfel, la judeţ Mihai Ţâbuleac se situează cel mai bine dintre toţi prezumtivii candidaţi la preşedinţia Consiliului Judeţean. El are un scor peste cel al partidului, semn că accentul pus de acesta pe administraţie în detrimentul politicii, care a culminat în primăvara anului trecut cu refuzul de a candida pentru orice funcţie de conducere în partid, a dat roade. Conform mai multor surse din partid în urma realizării sondajului acesta va fi sprijinit de partid pentru o nouă candidatură la prima funcţie în judeţ. De altfel, acest lucru a început să se observe şi la şedinţele de CJ, acolo unde discuţiile în contradictoriu cu colegii de partid aproape că au dispărut, aceştia susţinându-l mai în toate şedinţele, cel mai elocvent exemplu fiind împărţirea fondurilor de la bugetul de stat pe localităţi. Liberalul Florin Ţurcanu şi fostul lider social-democrat Constantin Conţac, care nu şi-a exprimat însă public intenţia de a candida din nou la şefia CJ, ar ocupa următoarele locuri în sondajul PDL.
Flutur – peste 50%
În ceea ce priveşte municipiul, aici Cătălin Flutur ar ieşi detaşat primar, lucru care confirmă acţiunile de sondare a opiniei publice realizate în primăvara anului trecut de către PSD-işti. Actualul edil şef ar lua ceva peste 50% din voturi, semn că programele europene accesate de municipalitate dau rezultate, chiar dacă ele au necesitat şi efectuarea unor împrumuturi bancare. Sondajul a fost efectiv realizat în toamna anului precedent, înainte ca mediul Gabriel Oprişanu să fie scos din cursa pentru funcţia de primar, astfel încât el a fost introdus în acesta şi ar avea undeva la 17%. Totuşi, PDL-iştii l-au luat atunci în calcul şi pe Ovidiu Portariuc, care ar fi adunat în jur de 14% în condiţiile în care totuşi nu era atunci desemnat drept candidat USL la postul de edil şef şi de asemenea nu intrase încă în Consiliul Local.
Partidul decontează austeritatea
Pe de altă parte, dacă la intenţia de vot uninominal democrat-liberalii au obţinut rezultate relativ liniştitoare, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre partid. Acesta ar avea undeva la 20% pe tot judeţul şi ceva mai puţin în municipiul Botoşani, acolo unde trăiesc cei mai mulţi bugetari afectaţi de măsurile de austeritate economică adoptate de actualul Guvern. În aceste condiţii, cheia scrutinului din acest an va fi probabil aceeaşi ca la alegerile parţiale din Răchiţi – 2010 şi Corni – 2011, acolo unde democrat-liberalii au făcut tot ce au putut pentru a separa candidaţii de partid, în timp ce PNL-iştii, dar mai ales PSD-iştii, au încercat să le transmită oamenilor tocmai că Vasile Adăscăliţei, respectiv Dorel Dorneanu, chiar dacă au renunţat la sigla şi culorile PDL, fac parte din principala formaţiune de guvernământ, care a adoptat acte normative privind tăieri de pensii, salarii, alocaţii, etc.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Sondaje secrete la PDL, Flutur promite să nu le dezvăluie "niciodată"
PDL-iştii în focul stabilirii candidaţilor pentru alegerile din 2012