Polițiștii au intrat pe fir și au înaintat dosarul către unitatea de parchet.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informativ, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și tentativă de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, comisă în luna mai 2021, de către un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, ar fi efectuat mai multe tranzacții financiare din contul bancar aparținând persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia, redirecționând banii spre un cont de utilizator înregistrat într-o aplicație de pariuri sportive. Valoarea sumelor tranzacționate a fost de peste 4.000 de lei.
Dosarul a fost înaintat către unitatea de parchet competentă cu propunere de trimitere în judecată.
Comisarii de la Mediu au dat amenzi de aproape 3 milioane de lei, s-a lăsat și cu plângeri penale
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Polițiștii de la Botoșani împânzesc străzile în minivacanță, sunt vizate și alte locuri – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Declarația zilei 24 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Gabriela Erdic
Jan 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile