Probleme financiare la cea mai mare unitate medicală din județ.
De la începutul anului 2023, Spitalul Județean „Mavromati” nu și-a dus la îndeplinire contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) astfel că unitatea medicală a rămas fără o importantă sursă de finanțare.
Informația a fost confirmată de conducerea principalului ordonator de credite, în speță Consiliul Județean.
„Spitalul Județean nu realizează contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Aici a fost o problemă care a fost transmisă liderilor de sindicate. Eu personal i-am chemat pe cei doi lideri de sindicate la mine, aici, în birou. Am avut această discuție acum două luni de zile în urmă”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.
Ar fi vorba despre o sumă totală, pentru ianuarie – aprilie 2023, de 6 milioane lei.
„ Am rugat să fie un dialog constructiv cu toți medicii din spital. Din nefericire, lucrurile nu s-au așezat în acest interval de timp și iată că în acest moment, pe de o parte avem cadrul legislativ care trebuie respectat mot a mot așa cum este scrisă legea în vigoare, pe de altă parte și eu solicit cadrelor medicale să își facă fișa postului așa cum aceasta este întocmită”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.
Concret, există la medici la Spitalul Județean care nu își îndeplinesc corespunzător sarcinile de serviciu. Astfel că s-a ajuns ca un doctor să interneze pe lună doar patru pacienți în timp ce activitatea lor de la cabinetele private este una intensă.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024