Un milion de lei, aceasta este, cu aproximaţie, suma care trebuie cheltuită pentru înlocuirea ferestrelor la cea mai mare unitate medicală din judeţ. După cum v-am informat în mai multe rânduri, proiectul european accesat de Consiliul Judeţean pentru reabilitarea Spitalului „Mavromati” nu include şi schimbarea geamurilor.
Acest lucru a fost observat târziu, reprezentanţii CJ au făcut o estimare sumară a costurilor şi s-a ajuns la suma de un milion de lei, care reprezintă în jur de 2,5% din valoarea proiectului. Una dintre soluţii ar fi fost ca suma în cauză să fie decontată drept cheltuieli neprevăzute, însă aceasta nu este îmbrăţişată de vicepreşedintele CJ care coordonează activitatea spitalelor.
„Neprevăzut este când vrei să sapi o fundaţie şi ai dat peste o gaură, ori asta nu este neprevăzută, nu este ascunsă, se văd geamurile”, ne-a declarat
Mihai Aroşoaie, vicepreşedintele CJ. Acesta susţine că studiul pe baza căruia s-a făcut proiectul în care nu s-a inclus şi schimbarea ferestrelor nu reprezintă de fapt un audit energetic deoarece nu dă nici o soluţie pentru îmbunătăţirea clasei energetice a clădirii.
(S.B.)