Cum am ajuns ca, la 30 de ani de la Revoluție, să ne doară mai mult prezentul decât trecutul?
Cum se face că, în aceste zile, vorbim cu mai mult năduf de netrebnicii timpului prezent decât de cei care au murit, nevinovați, fără măcar să își primească ”rația de Libertate” din care, apoi, s-au înfruptat alții?
Unde am greșit? Ce am fi putut face și am privit în altă parte, ca și cum nu e treaba noastră?
Am adresat întrebările celor care, în Cetate viețuind, au rostogolit mereu cuvântul; în ziare, în volume de proză sau de poezie.
În aceste zile am adus în discuție teme precum:
Botoşanii în 30 de ani: Ce-am avut (1989) şi ce-am pierdut (2019)
Botoşanii şi Revoluţia lui 89
1989, hotarul dintre lumi: 30 de ani înainte, 30 de ani după (generaţii, cultură, societate, educaţie, politică etc.)
Despre România înainte și după 30 de ani, despre ce a fost și ce ar fi putut să fie ne spune astăzi scriitorul Gellu Dorian:
După 30 de ani de democraţie originală, se poate vedea de la o poştă că, după o gură de aer cu iz de libertate şi speranţe spre binele mult aşteptat, atunci, imediat după decembrie 1989, ne-am trezit cam cum era lumea din această ţară imediat după război, în 1947, cînd, prin manevre tipice, bolşevicii români, deghizaţi în comunişti luminoşi, unii cu o origine despre care nu e bine să vorbim, au urcat în fruntea ţării, începînd cu centrul şi terminînd cu ultimul sătuc din România, pe toţi analfabeţii de tip Zărone, punîndu-le galoane pe umeri şi instrucţiuni în cap, iar în braţe cnuturi cu care au lovit în ce era mai răsărit şi a rezistat din ceea ce era sănătos pe acest pămînt, ceea ce se poate vedea şi acum, mai peste tot, cu promovarea aceluiaşi tip de om nou-nouţ, şcolarizat pe fugă, cu diplome cumpărate, care-i dă voie să fie acolo unde vrea, şi cu mintea goală să ia decizii care să mişte ţara din loc.
Am văzut cine a fost prim-ministru şi ce echipă a avut în jur.
Ne putem uita şi la noi acasă, în Botoşani, veţi vedea acelaşi tip de om incult, analfabet funcţional, pus la conducere, înconjurat de o clică de acoliţi, rubedenii, prieteni, colegi de partid, ducînd totul de rîpă, rîpă pe care ei o văd drept culme a fericirii lor, a idealului de realizare totală. Cînd sunt măturaţi, lasă în urmă dezastru, că nici Dumnezeu nu mai poate aşeza lucrurile la locul lor.
Cam asta avem după 30 de ani de libertate.
Nimic, dar absolut nimic, nici măcar libertatea de expresie, „garantată”, ca de altfel şi celelalte libertăţi, nu este aşa cum este firesc să fie. Cei care se ocupă cu asta, mass-media în speţă, au creat o categorie de jurnalişti, veniţi şi ei din toate domeniile sau şcoliţi după ideile pedagogice şi jurnalistice ale maestrului de la Găgeşti, cel cu găina care naşte pui vii, oameni de presă calaţi pe şantaj şi deformare, pe fake-news, modelatori, în fond, ai opiniei publice şi, în final, ai clasei politice de la care pleacă tot răul pe care-l ducem în cîrcă.
Şi această situaţie a plecat de la cel care a spus „să-i condamnăm pe cei care au întinat idealurile comunismului” şi „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă”, listă care a adunat toată pleava activiştilor de partid, iute reformaţi de gaşca de securişti care au creat un sistem greu de eradicat.
Doar dacă punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara ar fi fost aplicat subit, poate am fi reuşti să spunem acum că ne aflăm acolo unde ne-am dorit. Dar nu, nu putem spune acest lucru, din păcate.
M-am ocupat de aceste aspecte în cîteva romane ale mele şi, în mod special, în ultimul apărut acum un an, ”Rataţii”, încît nu mai are rost să repet aici ceea ce este evident pentru oricare botoşănean, care, trăitor al acelor momente din decembrie 1989, a putut vedea ce „revoluţie” a fost la Botoşani.
Cine a urcat în frunte ca păduchele? Cine mai ştie de fondurile „Libertatea”, cine a mai auzit de acei inşi care se dădeau de ceasul morţii să fie cît mai sus, acolo, unde se împărţea tot ce a rămas de pe urma unei sărăcii comuniste, care, totuşi, a lăsat ceva în urmă, ceva de care s-a ales praful cît ai clipi?
Asta ar trebui să afle jurnaliştii noştri, nu să stea în preajma noilor politicieni, îngroziţi de frica de a nu ajunge în paginile ziarelor, ungîndu-i pe toţi cu mizeria lor, de care nu se vor spăla niciodată. Dar de unde atîta responsabilitate, cînd parvenitismul şi dorinţa de îmbogăţire peste noapte a devenit criteriul forte al existenţei lor? I-aş ruga să se uite în urmă şi apoi să se îngrozească de ce văd în viitor. Dar nici prezentul nu arată deloc bine.
30 de ani de schisme şi degradări ale unei naţiuni, care tinde să devină o populaţie fără identitate, ci doar cu apucături de „lume bună”. Trist!
.jpg)
Născut la 13 octombrie l953, în Botoşani, Gellu Dorian este poet, prozator, dramaturg. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Iniţiator, în 1991, al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” şi coordonator al colecţiei „Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, Editura Cartea Românească. Gellu Dorian este redactor şef al revistei de cultură „Hyperion”.
A publicat numeroase volume de poezie: Liniştea neliniştii, 1979; Esopia, 1982; Poeme introductive, l986; Elegiile după Rilke, l993; În căutarea poemului pierdut, l996; Poeme golăneşti, 1996, Infernul migrator,, l997; Poesia mirabilis, l999, 2000; Singur în faţa lui Dumnezeu, 2001, Un poet la New York, 2002; Cafeneaua Kafka, 2003; Elegiile de la Dorweiler, 2008; Alungînd tristeţea, ca Paganini, 2009, Poetul, 2010; Zece poeme exemplare din Tîrgul în care, cică, nu se întîmplă nimic, 2011, Cartea singurătăţilor, 2012, Şaizeci de pahare la o masă, 2013, Ierurgiile, 2014, Închizi fereastra. Şi zbori!, 2015, O sută de maeştri şi un discipol, 2016, Calea de urmat, 2017, Cealaltă viaţă, 2018, Ratații, 2018, Cartea Românească. Antologii de autor: În absenţa iubirii, 1996; Eranos – scene din viaţa şi opera Poesiei, 2003; Cartea tăcută, 2004; Criză şi melancolie, 2011; Abatorul umbrelor, 2011. Proză: Scriitorul, 1996; Cartea fabuloasă, 2003; Sfîrşitul sau momente din viţa unui om falsificat, 2003; Împotriva noastră, 2005, Insula Matriochka, 2005; O lume de lepădat(Bleadiuşka şi Stafia-romane siameze), 2009, Casa Gorgias, 2011, Cartea de la Uppsala, 2016, Idealurile ratatului, 2018. Teatru: Caţavencii, 2001; Confort Freud, 2011. Eseu: Paşii Poetului (în colaborare cu Emil Iordache), l989 (5 ediţii, ultima ediţie definitivă, 2015, Junimea); Tineri poeţi români de dincolo de Styx, l998, Cititorul de poezie, 2008. Publicistică: Împotriva uitării, 2015. Ediţii bilingve: Niemandsinsel /Insula nimănui, Germania, l998; Un techo lleno de angeles/ Un acoperiş plin de îngeri, Spania, 2002. Prezent în antologii din ţară şi U.S.A, Franţa, Belgia, Germania, Cehia, Ucraina, Spania, Ungaria, Slovacia, Iordania, Rusia, Grecia, Albania, Bulgaria, Marea Britanie.
A fost distins cu Premiul Naţional de Proză „Ion Creangă”, Tg. Neamţ, 2005. Premiul USR, în 1982(„Porni Luceafărul...” şi 2012 (pentru cartea de teatru Confort Freud), 5 premii ale Filialei Iaşi a USR. Premii internaţionale: Premiul româno-canadian „Ronald Gasparic”, 2001; „Coroana Carpaţilor”, Ujgorod, Ucraina, 2003. Premiul Balcanica-Bulgaria, 2009, Premiul „Primăvara europeană a poeţilor”, Chişinău, 2014.
Romanul ”Ratații” a apărut în 2018, la Editura Cartea Românească
Într-o societate falsificată de idealurile comuniste, care nu pot duce decât la ratarea nu numai a individului, ci şi a familiei, "celula de bază" a acelei lumi apuse sau aflate şi acum în agonie, ieşirea la liman nu se putea întâmpla decât printr-o singură poartă, cea a supunerii ideologice.
Acest lucru îl face Vasile Hrom, personajul în jurul căruia se ţese subiectul romanului, personaj care nu numai că se ratează pe sine, ci se ratează şi prin fiul lui, Alin, care, la rându-i îşi ratează toate visele, toate idealurile, intrând în malaxorul unei lumi, de asemenea, ratată. Modificarea idealurilor, întinate de cei care le-au impus într-o etapă a "epocii de aur", aduce în faţa celor care trebuie să se adapteze unei democraţii originale o nouă perspectivă, în orizontul căreia se iveşte iarăşi ratarea.
Tratarea subiectului, realizată prin distopie, cu referinţe ironice la adoptarea modelului proletcult, aduce în economia romanului personaje din toate mediile, adaptate sau nu fostului sau actualului regim, întru a ilustra o lume a cărei boală a devenit incurabilă. Ieşirea dintr-un astfel de impas pare imposibilă, iar crearea unei societăţii şi mai bolnave, printr-un "centru de sortare a viitorului", devine noua miză a ratatului.
”În acest nou roman, dincolo de textura specifică unui roman cu o acțiune care trece prin „epoci”, radiografiind, fixând, consacrând sau înlăturând imagini, ideologii, episteme, cu siguranța marilor opere de gen, Gellu Dorian reușește performanța de a propune o ipostază umană, Vasile Hrom, în fața lui însuși și în fața timpului. Iar totul se derulează cu aceeași siguranță discursivă și cu aceleași trimiteri pe termen lung pe care le-ar fi făcut dacă intenționa să realizeze o simplă saga de familie…", scrie Constantin Dram.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
