Mihai Chiţac a murit, luni dimineaţă, la 82 de ani, ultimii 21 fiindu-i marcaţi de procese şi condamnări izvorâte din implicarea sa, ca general de armată, în reprimarea Revoluţiei din 1989 la Timişoara şi apoi, ca ministru de Interne, a demonstraţiei din Piaţa Universităţii din 1990.
Fost general, a murit soldat
După o viaţă petrecută în armată, Chiţac a murit soldat, fiind degradat de instanţa care, în urmă cu doi ani, l-a condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru faptele comise de el la Timişoara în 1989.Mihai Chiţac s-a născut în 4 noiembrie 1928, în comuna Suharău din judeţul Botoşani. A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, specialitatea Infanterie (1948 - 1949) şi apoi Academia Militară din Bucureşti - Facultatea de Arme Întrunite (1950 - 1952). A obţinut ulterior titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe militare. A fost mai întâi ofiţer în Direcţia Operaţii a Marelui Stat Major, între 1952 - 1954, şef al unei secţii din Comandamentul Trupelor Chimice, a fost comandant al Şcolii de Ofiţeri de Chimie, din septembrie 1960 până în iunie 1961 şi, din 1961 până în 1968, conferenţiar la Academia Militară. În 23 ianuarie 1968 devine comandantul Trupelor Chimice ale armatei române, funcţie pe care o păstrează până în 1990, în această perioadă devenind şi comandant al Garnizoanei Bucureşti. În 1968 a primit gradul de colonel, iar patru ani mai târziu, în decembrie 1972, avea să devină general-maior. În august 1984 ajunge general locotenent iar în 28 decembrie 1989 este numit ministru de Interne de preşedintele Ion Iliescu, cel care a preluat puterea după execuţia lui Nicolae Ceauşescu, primind tot atunci şi gradul de general-colonel cu trei stele.
Implicat în evenimente sîngeroase
Deşi a stat în prim-planul vieţii publice româneşti doar din decembrie 1989 până în iunie 1990, implicarea sa în cele mai importante evenimente petrecute în această perioadă, Revoluţia din 1989 şi Mineriada din 1990, i-a adus 20 de ani de controverse şi procese şi, în final, condamnarea şi degradarea militară. Epopeea lui Chiţac în prim-planul vieţii publice româneşti a început în noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, atunci când a fost trimis de Ceauşescu la Timişoara, împreună cu alţi câţiva generali, între care şi Victor Athanasie Stănculescu, pentru a reprima mişcările de stradă care au generat Revoluţia din 1989, soldată cu debarcarea, procesul şi execuţia dictatorului Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale. Faptele lui Chiţac din acele zile aveau să fie aflate 19 ani mai târziu de la un complet al instanţei supreme, care le-a legitimat şi le-a dat valoare de adevăr istoric preluându-le în decizia de condamnare la închisoare şi degradare a fostului general.
Suferea de mai multe boli
Bătrân şi grav bolnav, Chiţac a ajuns, duminică, 19 septembrie, la Spitalul Militar din Capitală, în comă. Medicii au fost nevoiţi să-l trateze atât pentru mai vechile afecţiuni cardiace, deja cunoscute, dar şi pentru mai multe tumori cerebrale descoperite cu două săptămâni mai devreme, când acesta a fost internat sub pază la Spitalul Elias din Capitală, după ce a acuzat dureri de cap insuportabile. Medicii au descoperit atunci mai multe tumori cerebrale de dimensiuni mari. Tot atunci i-a fost descoperită şi o tumoră în zona gâtului, care se dovedise în urma analizelor că era benignă. Moartea lui Chiţac lasă nelămurite multe controverse legate de faptele acestuia, iar acuzaţiile de influenţare politică a justiţiei vor rămâne şi ele, cel mai probabil, fără un răspuns clar. El va rămâne însă în istorie prin celebrele cuvinte pe care, conform judecătorilor care i-au semnat condamnarea, le-a rostit în decembrie 1989, la Timişoara, înainte de a lua automatul în mână şi a trage personal în manifestanţi: "La canaliile astea le trebuie revoluţie? Lasă că le arătăm noi revoluţie!".