A încheiat seria discursurilor de la festivitatea de deschidere a anului școlar 2024 – 2025 de la Colegiul Național AT Laurian, directorul Ioan Onofrei.
Care a pus accent pe ceea ce înseamnă familia Laurian, dincolo de cea biologică. Și cum anii de gimnaziu sau liceu în aceeași unitate de învățământ rămân înrădăcinați în memoria celor care s-au educat.
Și, chiar după lungi decenii, simt această nevoie a revenirii la origini.
„Poate ați văzut sâmbătă am avut întâlnirea celor mai falnici membri ai familiei Laurianului, cei care au terminat într-un an în care vouă celor tineri nu vă spune nimic, în 1963, adică cu un an înainte de a mă naște eu. Au terminat acum 61 de ani Liceul Laurian. Eu spun întotdeauna, și vă întreb și pe voi: De ce se întorc oamenii aceștia la Laurian? Oamenii aceștia se întorc pentru că, școala a însemnat ceva în viața lor. Nu au trecut pur și simplu pe aici și s-au dus după aceea pe căile vieții”, Ioan Onofrei, director Colegiul Național AT Laurian
„Poate ați văzut sâmbătă am avut întâlnirea celor mai falnici membri ai familiei Laurianului, cei care au terminat într-un an în care vouă celor tineri nu vă spune nimic, în 1963, adică cu un an înainte de a mă naște eu. Au terminat acum 61 de ani Liceul Laurian. Eu spun întotdeauna, și vă întreb și pe voi: De ce se întorc oamenii aceștia la Laurian? Oamenii aceștia se întorc pentru că, școala a însemnat ceva în viața lor. Nu au trecut pur și simplu pe aici și s-au dus după aceea pe căile vieții”,
Directorul de la Laurian a mărturisit că asta la dorește și actualelor generații, să treacă prin această unitate de învățământ și să absoarbă tot ce este necesar pentru viața viitoare. Cea de adult.
Discursul integral în materialul video de mai jos
Un tânăr botoșănean obligat de poliție să schimbe mașina cu… pasul
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
SCENARIU: 30 de case inundate în județ, sinistrații au fost cazați la corturi
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Un botoșănean a găsit un portofel pe jos și l-a golit imediat de bani – CE a urmat
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
APIA, anunț important pentru crescătorii de animale
Oana Sava
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile