Duminică dimineață, Botoșani. Ger de crapă pietrele, nu și AUR-ul. Simpatizanți sau membri, oameni simpli, mulți dintre ei vârstnici veniți să își verse năduful, așteaptă în curtea Bisericii ”Sf. Vasile cel Mare” să se facă 11.00. Au ieșit din case pentru a-l aștepta pe George Simion, co-președinte AUR, pornit prin țară cu scopul declarat de a strânge semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis.
Oamenii bat nerăbdători din picioare, în încercarea de a mai păcăli gerul pătrunzător. Nerăbdarea dă pe dinafară când se aude că vor avea de așteptat mult mai mult. Mai sunt 15 minute până la 11.00 și George Simion nu este încă plecat din Dorohoi. ”Nu mai pot ține oamenii mult aici, în ger”, transmite o membră AUR către interlocutorul de la telefon.
Slujba se încheie, creștinii din biserică ies afară, unde îi așteaptă un vin cald, anafura și chiar o gustare mică. Simpatizanții AUR se lipesc și ei de aburul îmbietor al băuturii. Trec minutele, forfota se mai liniștește, lângă biserică mai rămân doar cei care îl așteaptă pe Simion. Rabdă gerul și se mai întrețin la o vorbă. Timizi, vârstnicii caută și ei să își spună necazul. ”Sunteți simpatizant, ați semnat pentru demiterea lui Iohannis?”, este prima întrebare cu care sunt întâmpinați. Dacă nu, iată pixul și tabelul. Dacă vreți să deveniți membru, musai cu buletinul!
În biserică se adăpostesc vreo 10-15 oameni. Obișnuiți ai parohiei. ”Ai oprit centrala? Mergi iute de-o oprește”, spune îngrijorată o femeie. ”Microfoanele le-ai oprit? Că tot aud ce vorbim!”. Se discută despre toate cele, de la politică la facturi și iarna care mai ține. O fetiță aleargă spre mama ce purta în brațe un prunc și o întreabă cu îngrijorare: ”Auzi, ai plătit curentul?”. Priviri se întorc ca la o comandă, nimeni nu zâmbește…
Se nasc ad-hoc dezbateri politice. Simion președinte, domnule, altfel nu se mai poate! Nțțț, zice altul, nu vrea! Dar au vorbit așa: să fie Simion președinte la Camera Deputaților, că acolo de fac legile, iar la Senat să-l pună președinte pe Târziu! Și Călin Georgescu premier, altfel nu.
Se strâng semnături pentru demiterea președintelui Iohannis.
Minutele trec greu, dar frigul pare să mai lase din condiții. E trecut de 11.00. Difuzoarele se dezgheață în acorduri de muzică patriotică. Oamenii se organizează. Pâine și sare, musai și un strop de tărie, că doar pe gerul ăsta…
La 11.15 George Simion intră pe poarta bisericii. Toată lumea uită de ger, de așteptare. Liderul AUR intră în lăcașul de cult, unde este întâmpinat de preotul paroh. Nu e preotul Petru Chirvase, care este în izolare, dar George Simion îl amintește în câteva rânduri, mulțumindu-i pentru munca sa în slujba bisericii și a neamului românesc.
Se coboară la demisol, pentru o scurtă vizită la muzeul bisericii. George Simion face o demonstrație de cunoștințe, stârnind admirația celor de față.
”Iată o meliță pentru cânepă. Au distrus industria cânepii, cică de frica drogurilor... Iată un linguroi pentru urdit la stână, vase de ceramică, chimir din piele… Eu sunt tot moldovean, am bunicii din Vrancea. Părintele Chirvase, un om numai suflet și suflet pentru Dumnezeu și neamul românesc, a strâns aici o comoară de aur. Ce rău ne pare că nu a putut să ne întâmpine”, spune George Simion.
Toată vizita e într-un ritm alert, cu vorbe prinse din zbor sau desprinse dintr-un discurs care uneori se vrea a fi serios, alteori provocator de bună dispoziție:
”Voi sunteți oameni valoroși în mișcarea AUR. Cea mai mare nădejde o am în botoșăneni! Mă înțeleg și cu senatorul, și cu deputatul, sunt oameni ascultători, fac treabă la Comisia de Buget și la Muncă. Nu cum mai sunt unii și alții pe aici supărați că voi votați cu AUR și vă numesc în fel și chip. Păi ce, pe cine să votați? Tot pe Flutur și pe Budăi?”.
Afară, rapid, o scurtă ședință foto. Simion organizează grupul, dă indicații, apoi oferă celor prezenți un scurt mesaj politic-motivațional:
”Atunci când poporul e unit el nu poate fi oprit. Să fim cu toții ca degetele de la o mână uniți și, împreună, să fim și pentru alte popoare exemplu de libertate și de apărare a credinței creștine”.
Sub semnul AUR, zeci de oameni pornesc pe strada Marchian, către Cuza Vodă, apoi spre Piața Centrală. Opriri bruște, plecări la fel. Simion trece de pe trotuar în stradă, dă mâna cu trecătorii, dar și cu șoferii din trafic. Claxoane, strigăte, saluturi entuziaste sau huiduieli. Un show cum rar se vede la Botoșani, însă oamenii par să se simtă bine.
”Să mergem și la Budăi”, se aude din mulțime.
Botoșănencele îl opresc, îl strâng în brațe. ”Dar parcă nu sunteți cum credeam… Mă așteptam să fiți mai înalt”…
George Simion cumpără usturoi (să alunge ”dracii din Parlament”), struguri, nuci…
Un botoșănean îi oferă două cutii cu prăjituri. ”Să aveți pe autocar”, zice omul, motiv pentru George Simion să spună cu voce ridicată: ”Să vadă lumea că nu ne dă Putin bani, ne dau românii adevărați!”.
Se oprește la gemulețul chioșcurilor, intră în magazine, întinde mâna oricui, tânăr, bătrân…
Din urmă, ”Caravana AUR” vine cu pixul și cu tabelul pentru demiterea lui Klaus Iohannis.
Nerăbdare în mulțime: ”La Budăi nu mergem, să îi arătăm noi lui?”.
În fața Primăriei, un nou discurs rapid: ”Sunt la putere acum și au toate pârghiile necesare, dar iată cum arată Teatrul! Într-un oraș cum e Botoșaniul nu are voie să fie așa ceva în centrul orașului, lângă Consiliul Județean, lângă Consiliul Local”.
În colțul străzii Marchian, aproape de finalul marșului, un botoșănean îl oprește și îi spune în față lui Simion: Nici voi nu o să faceți nimic dacă ajungeți la putere!
Tonul vehement al cetățeanului nu îl descumpănește pe George Simion. Urcă în sus, spre Biserica Spitalului Mavromati, nu fără a coborî din nou pe carosabil. Nu îl sperie claxoanele sau nervii șoferilor. Îl încurajează saluturile celor care îl susțin. Culmea, prin haosul de pe șosea se strecoară și o mașină a Poliției Locale. Al cărei echipaj nu pare a fi deloc deranjat de ce se întâmplă.
De altfel, timp de aproape două ore, nici un echipaj de Jandarmi, Poliție, Poliție Locală nu și-a făcut apariția. Mergea vorba că, prin piață, ar fi fost zăriți niște polițiști. Pentru câteva secunde, zic oamenii. ”Fug ca dracul de tămâie”, se amuză susținătorii purtători de AUR.
Din nou în fața bisericii, un ultim discurs pentru simpatizanți înainte de plecarea la Flămânzi:
”Trebuie să avem grijă unii de alții, să ținem aproape și să facem dreptate pentru România. Să aveți încredere în voi, în forțele proprii. Nimic fără Dumnezeu. Vă iubesc! Aveți grijă de voi!”.
Un marș maraton prin municipiul Botoșani. Un spectacol politic într-o zi de iarnă geroasă.
Un singur botoșănean dezamăgit a rămas în urmă, cu vocea abia auzită: ”Dar la Budăi nu mai mergem?!?”
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024