Premierea celor mai frumoase exemplare de taurine a avut un moment plin de emoție.
Fermierii botoșăneni au făcut un gest umanitar pentru Paul Ionescu, crescătorul de animale care a rămas fără ferma de 70 de animale din cauza unui incendiu care i-a mistuit munca de 20 de ani.
Incendiul a avut loc la începutul lunii aprilie când Paul Ionescu a rămas fără adăpostul de animale, aproximativ 18 de tone de furaje, patru generatoare de curent, un compresor aer, roata de la o cisternă, o mulgătoare, un autoturism, o motopompă.
Paul Ionescu din Cordăreni a fost chemat în față.
„Știu că sunteți emoționat dar aș vrea să vă spun că fermierii din patru asociații a crescătorilor de taurine v-au pregătit o surpriză”, i-a transmis unul dintre organizatori.
„Bună ziua, sunt foarte emoționat de grija...”, a început fermierul care ulterior a izbucnit în lacrimi și a continuat „eu nu aleg, care considerați dv....”.
A ales într-un final una dintre văcuțe, moment în care Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț a cerut microfonul.
„Știam și eu de cazul acesta, nu vreau să fie o chestiune publică dar, cealaltă vacă e de vânzare? O cumpăr pentru el. Îi cumpăr o vacă, da? De acord, mulțumesc frumos, Doamne ajută”.
Unul dintre donatori a explicat gestul:
„Asta este mândria noastră, a fermierilor, ca să-ți prezinți munca de 25 de ani, de 20 de ani, vrem să fim alături de fermierul care a fost un om muncitor și a ajuns la un efectiv de 70 de animale și a rămas fără niciuna. Noi, din cadrul asociației de fermieri, eu familia Coșoreanu cu ferma pe care o dețin în dăruiesc o vițică, asta alb cu negru. Coșoreanu Ionel îi dă o junică fătată de 4 luni, Croitoru Cristi o junică și Arsanie Lulu o junică”.
A mai donat și Mitică Vieriu de la Știubieni o vițică de un an și jumătate.
„Să fiți tare că Dumnezeu are grijă de toată lumea”, i-au transmis fermierii botoșăneni lui Paul Ionescu, botoșăneanul încercat de soartă.
El a mai primit și o serie de plicuri cu diferite sume de bani care să-l ajute pentru acel nou început de care are nevoie pentru o nouă fermă.
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Ard câmpurile la Botoșani! Pompierii au stins alte trei incendii
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
„Miros” de Piedone în Botoșani: Activitatea unei brutării suspendată de Protecția Consumatorilor
Gabriela Erdic
Mar 15, 2025
De la laborator la foc: Povestea curajoasă a Alexandrei Carla, pompierul din Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile