Un botoșănean care a stat internat la Spitalul Județean „Mavromati” a transmis pe adresa unității medicale o scrisoare de mulțumire către cadrele medicale.
Respectivul pacient a fost internat în septembrie 2022, iar la un an de când i-a fost salvată viața a dorit să transmită mulțumiri către cadrele medicale care l-au îngrijit.
Redăm mai jos integral email-ul primit de conducerea spitalului:
Către comitetul director al Spitalului de Urgență Mavromati, Botoșani
În atenția doamnei manager general, doamna dr. Monica Adăscăliței
Sunt Petru Huțuțui, din municipiul Botoșani și doresc să vă informez că în luna septembrie, 2022, am fost internat în regim de urgență, în stare gravă la Spitalul Județean Mavromati Botosani, pe care cu demnitate îl coordonați.
Am fost preluat de către doamna dr. Diana Al Khazaleh, care s-a deplasat de acasă la spital și după investigații atente, a stabilit diagnosticul corect, m-a internat, apoi m-a operat de câteva ori cu succes.
Am stat inclusiv la terapie intensivă, în salon, apoi am fost transferat cu elicopterul la Spitalul Militar de Urgență Carol Davila din București.
Îmi amintesc de comportamentul excepțional al doamnei dr. Diana Al Khazaleh și al echipei dumneaei de medici, asistente și asistenți care s-au ocupat de mine, dintre care îi menționez pe următorii:Ungureanu Dana, Megheș Ramona, Bălan Nicoleta, Alexuc Elena, Vorniceanu Ovidiu, Iacob Mihaela, Simionov Elena, Aionesei Alina, Guriuc Marius, Murariu Lăcrămioara, etc.
Au fost medici/ asistente, asistenți și de Ia ATI, dintre care menționez doar pe domnul dr. Pulhac împreună cu echipa dumnealui și pe domnul dr. Fetcu împreună cu echipa dumnealui
Cu o bunăvoință rar întâlnită, au făcut risipă de răbdare, calm, efort fizic, găsind cele mai bune soluții pentru a mă pune pe picioare și reda familiei mele.
Sunt convins că aveți cunoștință și despre persoane aflate în subordinea dumneavoastră care se comportă neadecvat cu pacienții, dar acestea sunt cazuri izolate...
Amintindu-mi secvențe din timpul internării mele, momente din sala de operație, de la ATI, apoi din timpul petrecut în saloanele din secția de chirurgie plastică, vă relatez următoarele:
În seara de 16 septembrie, doamna doctor Diana Al Khazaleh, împreună cu echipa dumneaei și cea de la ATI, s-au aplecat la nivelul meu, situat între viață și moarte și mi-au salvat viața.
Încrezători, calmii bine organizați, răbdători și foarte pricepuți, au făcut prioritate suferința mea și din strigătul meu după ajutor, dovedind profesionalism, caracter, muncă intensă, folosind și cuvinte alese.
Acești medici de excepție dedicați profesiei, fac Spitalul de Urgență Mavromati și Secția de Chirurgie Plastică, o unitate medicală cu adevărat de încredere, modernă, de top.
Pentru lupta pe care au dus-o zi și noapte cu scopul de a-mi salva viața, pentru profesionalismul și priceperea lor, pentru dăruirea și afecțiunea pe care mi-au arătat-o, pentru buna îngrijire cu posibilitățile limitate din dotarea spitalului de care am beneficiat, pentru omenia dumnealor, le sunt profund recunoscător.
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!
Cred că se poate și la noi, dacă li se creează condiții moderne și optime de muncă.
Dumnealor au devenit a doua familie pentru mine: doctorii, asistentele, asistenții. infirmierele, brancardierii și toți cei care m-au suportat cu nevoile mele.
Acum, doresc ca binecuvântarea lui Dumnezeu să fie revărsată peste toți cei care mi-au spus cel puțin un cuvânt bun.
Dumnealor toți, sunt eroii mei cărora Ie datorez respect și, împreună cu familia mea, nu îi voi uita niciodată.
Acum Ia împlinirea unui an de zile de Ia momentul tragic pentru mine, mă consider născut din nou.
Cu deosebită considerație,
Petru Huțuțui
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024