După vreo 20 de ani în care a fost mai mereu activ pe scena politică botoşăneană, fostul liberal Gheorghe Ciubotaru a luat o pauză. Negocierile privind preluarea filialei Partidului Conservator au eşuat din cauza neînţelegerilor cu vechea echipă de conducere de la Botoşani şi cum la ora declanşării acestora era plecat deja din PNL, el nu s-a mai înscris în alt partid şi nici nu a mai revenit în rîndurile liberalilor.
„Să vină tineretul să preia frîiele, trebuie schimbate generaţii, ce tot bătrîni peste tot”, a afirmat
fostul consilier judeţean şi municipal. El se dedică activităţii de la Agenţia Domeniilor Statului Suceava, unde a fost detaşat de la Botoşani, însă nu a renunţat definitiv la politică.
„E perioadă grea în politică şi va fi şi mai grea, dar nu-i exclus să auzi că am intrat într-un partid de dreapta, ca întotdeauna, eu nu schimb măcar doctrina. 20 de ani am făcut politică de dreapta, politică liberală. Dacă am să mai fac politică tot politică liberală am să fac, nu am să fac în PNL, dar dacă se schimbă preşedintele PNL-ului, vine înapoi Tăriceanu, vin înapoi în PNL”, ne-a mai spus
Ciubotaru. Fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor acesta mai desfăşoară şi activităţi de expert judiciar.