S-a întâmplat duminică când polițiștii au oprit un autoturism în trafic și au ajuns să amendeze pasagerii din interior.
Polițiștii au oprit în trafic, în proximitatea pieței agroalimentare din orașul Ștefănești, un autoturism, condus de un bărbat, de 41 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate, au fost identificate, în bagajul pasagerilor, 400 de țigarete, de proveniență duty-free, pentru care persoanele respective nu dețineau documente legale de proveniență.
Cele două persoane au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea prevederilor legale privind Codul fiscal, iar țigaretele au fost supuse confiscării.
Acțiune a polițiștilor în zona pieței agroalimentare din Ștefănești
La data de 16 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au acționat pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică, în zona pieței din oraș.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 50 de persoane și au fost controlați 4 agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei și au fost confiscate 400 țigarete.
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024