Florin Ghiorghiță și-a explicat demisia pe o pagină de socializare. Spune că a făcut acest pas din onoare și se aștepta să-i urmeze exemplul și ceilalți colegi din plenul municipal, inclusiv primarul și viceprimarii. Mai spune că nu a făcut jocul nimănui și totodată cataloghează o eventuală schimbare a viceprimarilor ca fiind o mare greșeală. Iată ce a scris Florin Ghiorghiță:
Si inca mai cred ca cea mai mare greșeală a PNL-ului ar fi sa schimbe acum ceva. Ideea este de a-i lăsa sa își arate adevarata valoare. Mai sunt câteva luni si au intrat in criza de timp. Oamenii au văzut minciunile, incompetenta, fariseismul celui mai slab executiv si consiliu local pe care l-am văzut. Si DA, nu ați înțeles ca prin demisia mea voiam sa arat tuturor cat de murdara, plină de minciuna, de interese penale a devenit politica.
Si DA, speram sa dea cat mai multi dovada de onoare si de înțelegere a ce vrea electoratul si sa își dea demisia. Toți, dacă se putea. Inclusiv viceprimarii si primarul.
CITEȘTE ȘI: Nu vă mai suport!!!
Botoșănenii nu trebuie sa mai sufere inca 7 luni, după ce au suferit in ultimii ani. Timpul trece ireversibil pentru ei, pentru noi si pentru copiii nostri iar raul facut lor de aceasta conducere prin incompetenta, prin infantilism, prin șpagă, prin nepricepere, prin lipsa de interes, este ireversibil. Si ne-am depărtat cu toții, noi, botoșănenii, de lumea civilizata si corecta. Si dacă nu încercam sa recuperam măcar in al 12-le-a ceas, nu o vom mai face niciodată. Si vom rămâne polul sărăciei si a asistatilor social.
VEZI și : Nu ați înțeles nimic!
DA, mie îmi era Rușine sa mai fac parte din așa o conducere. Si DA, sunt adeptul profesioniștilor pe posturi. Si DA, sunt adeptul votului uninominal si la consilieri pentru a putea sa-ți reprezinți alegătorii si nu interesele unui partid sau a unei aliante. Si DA, nu mi se părea moral sa mai ramân. Si DA, mi-am asumat. Ii astept si pe ceilalți sa o facă. Dacă au curaj. Nu trebuie sa va fie frica de anticipate dacă știți ca sunteți apreciati pentru munca voastră. Altfel, o mai lungiti câteva luni, va mai balacariti, dar veți fi cu toții Aruncați la cosul de gunoi. Si DA, cred ca trebuia sa fac asta de mult, așa cum intentionam.
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024