Spre deosebire de anii precedenţi, angajaţii municipalităţii îşi pot lua gîndul de la plicul cu bani, care era oferit drept primă de Crăciun. Ei vor primi în schimb pacheţele cu cozonaci, portocale sau şampanie, menite să mai compenseze lipsa cadoului financiar de sărbători.
O speranţă ar mai fi doar în cazul în care bugetul Primăriei va permite totuşi acordarea unui stimulent financiar pentru cei circa 150 de salariaţi ai instituţiei.
„
În funcţie de bugetul pe care îl vom avea poate vom acorda şi prime angajaţilor din cadrul Primăriei, cert este că, un mic pacheţel va primi fiecare, bani însă...nu se ştie, de obicei banii îi obţineam din sponsorizări”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimar municipiul Botoşani.
Mai mult, edilul a mai adăugat că, angajaţii Primăriei ar trebui să fie mulţumiţi de faptul că au un loc de muncă şi asta ar trebui să fie stimulentul de care au nevoie pentru a-sşi desfăşura activitatea în continuare.
“
Noi oricum felicităm angajaţii în fiecare zi, pentru ceea ce fac. Nu ştiu dacă au nevoie de un alt stimulent, în condiţiile în care, cel mai bun stimulent e că au un serviciu stabil. Pînă la urmă toţi suntem nemulţumiţi că am stat în zile fără plată, la fiecare vin sărbătorile, la fiecare e mai greu, dar este mult mai greu la cei care nu au nici un fel de serviciu. Noi trebuie să ne mulţumim că avem un serviciu, că avem un venit. Asta ar fi cel mai important cadou pentru angajaţi, eventual vom vedem daca Moş Crăciun le va mai aduce şi altceva", a mai spus
Florin Ghiorghiţă.
Nu în ultimul rînd viceprimarul Ghiorghiţă a ţinut să critice conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă care a anunţat deja că va acorda prime angajaţilor.
„
În locul primelor mai bine ar fi dat banii la legea 76, acelor oameni angajaţi pe perioadă determinată şi care nu şi-au primit salariile de mai bine de o lună, şi pentru ei vin sărbătorile”, a concluzionat Ghiorghiţă.