Consilierul local Florin Ghiorghiţă a avut o alocuţiune în plenul municipal prin care a solicitat primarului Ovidiu Portariuc mai multe clarificări cu privire la controalele care sunt efectuate la Primăria Botoşani de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
"DIICOT înseamnă Direcţia cu combaterea terorismului"
Fostul viceprimar i-a cerut primarului să facă publice solicitările celor două organe
de control cu privire la documentaţia care face obiectul verificărilor, mai ales în cazul DIICOT. „
Tot aud ce solicitări de documente din partea DNA-ului, din partea DIICOT şi sincer aş vrea să se facă publice aceste solicitări. Sunt documente publice şi cred că ar trebui să ştie toată lumea de ce sunt făcute în momentul în care dv. le prezentaţi că sunt în acele cereri, din câte ştiu eu DIICOT înseamnă Direcţia cu combaterea terorismului, siguranţă naţională şi toate celelalte, eu în Primărie nu am avut nici ţigări, nu am vândut nici armament şi nimic altceva”, a declarat
Florin Ghiorghiţă.
"Nu am cumpărat ţigări"
Şi dacă în cazul DNA Ghiorghiţă susţine că o eventuală anchetă făcută de DNA ar fi mai plauzibilă în schimb, în cazul celei de-a doua instituţii chiar nu se poate lămuri care ar putea fi obiectul verificărilor. „
Din partea DNA-ului poate înţeleg că sunt solicitări şi e normal să fie, poate au fost reclamaţii, din partea DIICOT credeţi-mă sincer că nu înţeleg, după cum am spus în Primărie nu s-au făcut activităţi care combat şi care pun nesiguranţă statului român, nu am vândut mercur, nu am cumpărat ţigări, chiar nu înţeleg şi chiar aş vrea să o faceţi publică”, a mai spus
fostul viceprimar. În replică,
primarul Ovidiu Portariuc i-a recomandat consilierului local să se adreseze instituţiilor în cauză pentru a obţine informaţiile solicitate. „
Dv. vă puteţi adresa în scris atât DNA cât şi DIICOT care să vă pună la dispoziţie aceste documente dacă vreţi”, i-a răspuns
primarul Ovidiu Portariuc.
CITEŞTE:
Portariuc despre ancheta DIICOT : Am trimis sute de pagini