Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a catalogat anul 2011 ca fiind unul de criză care a afectat mai multe categorii sociale şi inclusiv pe el, prin prisma creditelor pe care le-a accesat şi a datoriilor pe care le înregistrează către instituţiile bancare. Florin Ghiorghiţă a afirmat că pe parcursul anului 2011 nu s-a îmbogăţit motiv pentru care în declaraţia de avere pentru anul în curs vor fi incluse mai multe datorii.
Edilul susţine ca datoriile către bănci se ridică la uriaşa sumă de 85.000 de euro, ceea ce înseamnă o rată lunară de aproape 3.000 de lei. „
Mai apar nişte datorii ca şi noutate faţă de declaraţia de anul trecut. Nu m-am îmbogăţit absolut deloc, din contra, chiar în anul acesta a fost un an de criză pentru toată lumea dar şi pentru mine. Şi cu siguranţă îmi voi reînnoi declaraţia de avere în termenul legal fără nici un fel de probleme, dar nu va apărea nimic nou care să influenţeze declaraţia mea, în afară de alte credite vor fi probabil şi rate mai mari”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani.
Viceprimarul a mai spus că şi el asemenea majorităţii românilor au căzut în capcana din timpul Guvernului – Tăriceanu când salariile erau ridicate iar băncile darnice cu creditele oferite. „
Din păcate pot să vă spun că am căzut în aceeaşi plasă cum au căzut majoritatea românilor în momentul în care Guvernul Tăriceanu ne-a dat fonduri destul de importante la venituri şi salarii şi tot felul de indemnizaţii de hrană, ni se părea că trăim atât de bine, că toată lumea a făcut credite, a cumpărat ce a cumpărat, am făcut şi eu la fel ca toată lumea, la ora respectivă nu era o problemă, câştigam din salariu, câştiga şi soţia destul de bine, acum ea este în concediu maternal”, a mai spus
viceprimarul. (G.E.)