„
Intrarea dinspre Dorohoi cred că are peste 7 ani de când nu funcţionează, Calea Naţională în zona Urban Serv, Calea Naţională la Select, Strada Ion Pillat are o zonă destul de întinsă, strada Octav Onicescu, George Enescu sunt probleme mari, mai nou pe Griviţa”, sunt zonele enumerate de
viceprimarul Florin Ghiorghiţă şi unde sunt înregistrate probleme cu iluminatul public stradal.
Una dintre soluţii: preluarea de către Primărie a reţelelor electrice
Dat fiind faptul că aceste avarii datează deja în unele cazuri de câţiva ani buni, iar reprezentanţii companiei nemţeşti de furnizare a energiei electrice nu face nici un demers pentru remedierea acestora, potrivit edililor locali, una dintre soluţii ar fi preluarea cu titlu gratuit a acestora de către municipalitate.
„Este o variantă preluarea instalaţiilor şi a cablurilor pentru distribuţia energiei electrice pentru iluminatul public este o prioritate pentru Botoşani până la urmă şi pentru municipalitate în condiţiile în care cei de la E.on ar da la administraţia locală reţelele de distribuţie cu titlul gratuit cu siguranţă am fi interesaţi de această preluare”, susţine
edilul, care a mai completat că, au mai fost purtate discuţii pe această linie însă sumele avansate de către reprezentanţii E.on pentru predarea reţelelor erau uriaşe. „
E.on nu mai face nici un fel de investiţii în tot ce înseamnă iluminat public, pe ei îi interesează doar să vândă energia şi să câştige banii, nu alocă bani pentru reparaţii, nu au echipă pentru reparaţii şi atunci cred că municipalitatea şi-ar permite să înlocuiască un cablu chiar de 1 km sau de 500 de metri cum este în Zona Industrială sau în alte zone din oraş”, a mai afirmat Florin Ghiorghiţă.
Reţele întreţinute gratuit de municipalitate
Viceprimarul a mai spus că, în cazul în care Primăria ar prelua reţelele de iluminat public reparaţiile ar fi efectuate fără a fi emisă vreo pretenţie financiară către E.on.
„Avem cazuri de ani întregi, nu de luni în care iluminatul nu funcţionează din cauza unei avarii a E.on-ului şi pe care ei nu o repară. Şi cu siguranţă primăria prin contractul pe care îl are cu firma de întreţinere s-ar descurca mult mai bine. La ora actuală avem un iluminat de sec. XVII nu spun de XVIII sau XIX dar cred că avem probleme foarte mari cu iluminatul public”, a mai menţionat
Ghiorghiţă. (G.E.)