PSD-iştii botoşăneni i-au cerut junelui viceprimar să prezinte şi ceva probe pentru „nedeţinerea” unui BMW X5, unei vile, unei florării, unui teren la Dedeman şi aşa mai departe. Viceprimarul a refuzat să mai vorbească despre chestiunile referitoare la avere, preferînd să ducă totul în derizoriu şi să dea cuvîntul lu’ „tanti Valerica”, femeia de serviciu de la PDL.
Acum n-am să mă bag în conflictul dintre cele două părţi. Şi asta o dată pentru că, aşa cum PSD-iştii se întreabă de unde atîta bunăstare la Ghiorghiţă, mă întreb şi eu de unde a avut junele social-democraţilor bani de Touareg şi un sfert de miliard să dea în campanie la partid. Apoi, deontologic e ca, atunci cînd unul sau mai mulţi oameni politici se ceartă, să redai “rece”, dialogul lor. Tot deontologic este însă să ceri şi dovezi pentru ce zic ei. Social-democraţii, prin vocea lui Rotaru, tot spun că o să le aducă, iar viceprimarul refuză să le prezinte.
Adică, de exemplu, el spune că X5-ul cu care îl vede lumea nu e al lui, ci e închiriat de la o societate comercială. Am cerut şi eu să văd contractul ăla, nu de altceva, dar să arătăm la alegători că omul chiar e sincer, “tancul” nu e al lui, ci e luat cu chirie. Ghiorghiţă a refuzat însă. Sigur, motive se găsesc : contractul e încheiat între o firmă privată şi o persoană fizică, deci nu e public, la Administraţia Financiară trebuie să îl depună agentul economic, adică pretexte se găsesc. Cert este că, pînă la proba contrarie, Ghiorghiţă conduce un BMW X5 despre care spune, că nu e al lui, dar în afară de el nu ştiu cîţi oameni mai ştiu şi cred asta.
Cît despre casă, florărie, teren de la Dedeman … păi dacă noi nu reuşim să aflăm care e faza cu maşină, vă imaginaţi că putem emite pretenţii să vedem actele de la o vilă?
Sergiu BĂLĂŞCĂU
Ambulanța chemată pe Pietonalul Unirii: Botoșănean, la un pas de moarte din cauza frigului
Oana Sava
Nov 22, 2024
Dezvoltare accelerată a rețelei de drumuri din Botoșani în mandatul Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024