Începînd cu data de 1 februarie, în cadrul Palatului Administrativ va fi înfiinţat un ghişeu unic în vederea autorizării şi avizării dosarelor pentru accesarea de fonduri europene de către reprezentanţii administraţiilor publice locale din judeţ.
Iniţiativa aparţine reprezentantului Guvernului în teritoriu, care doreşte ca în acest fel să fie redus timpul pierdut de către primarii care întocmesc proiecte europene, şi se confruntă cu probleme de birocraţie.
„
Ghişeul se va adresa administraţiilor publice care accesează fonduri europene şi va funcţiona în sediul Prefecturii, un ghişeu unic unde cei care solicită autorizaţii sau avize să poată găsi tot ce au nevoie, deci nu o să mai plimbe primarii documentele pe la toate instituţiile, ei vor depune într-un singur loc şi le vor putea ridica din acelaşi loc, încă nu am stabilit modul de lucru, am doar primii oameni nominalizaţi care vor avea atribuţii, sunt în număr de 10, lucrăm la identificarea spaţiului şi a programului de lucru a acestui ghişeu”, a declarat
Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani.
Acest ghişeu ar putea funcţiona în spaţiul în care şi-a desfăşurat activitatea Biroul Electoral Judeţean şi va fi reprezentat de un angajat al Prefecturii care va colabora cu alţi reprezentanţi ai unor instituţii locale cu atribuţii în avizarea şi autorizarea documentaţiei necesare.