Instanţa a anulat contractul de ipotecă dintre falimentara Avicola SA Iaşi şi patronul clubului de fotbal Steaua. Prin urmare Becali nu va mai fi favorizat la plata datoriilor, ci va aştepta rambursarea obligaţiilor ca un creditor obişnuit, scrie Ziarul de Iași.
Omul de afaceri Gigi Becali a primit o lovitură puternică din partea unui creditor al societăţii Avicola, recent intrată în faliment. Fostul furnizor de pui al firmei ieşene, SC Emanuel Onofrei SNC din Botoşani, a încercat pe mai multe căi juridice să demonstreze că Becali a fost înregistrat pe nedrept la masa credală cu o creanţă garantată de 25,4 milioane lei, însă abia luna trecută, Curtea de Apel Iaşi a decis să anuleze contractul de ipotecă din 2010 prin care latifundiarul bucureştean ar fi împrumutat Avicola. „Prin decizia civilă nr. 638 din 16.11.2015 - Admite recursul formulat de SC EMANUEL ONOFREI SNC, prin administrator judiciar CII Boris Balanovici, împotriva sentinţei civile nr. 2126/2014 din 10 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II civilă-faliment, hotărâre pe care o modifică în parte, în sensul că: Admite acţiunea formulată de creditoarea SC EMANUEL ONOFREI SNC, prin administrator judiciar CII Boris Balanovici în contradictoriu cu debitoarea SC AVICOLA Iaşi SA şi pârâtul Becali George. Dispune revocarea contractului de ipotecă nr. 160 din 15 ianuarie 2010, încheiat între Becali A. George şi SC AVICOLA Iaşi SA, autentificat la Biroul Notarului Public Macovei Raluca Mihaela sub nr. 160 din 15 ianuarie 2010. Irevocabilă”, potrivit soluţiei pe scurt publicată pe site-ul instanţelor de judecată.
CITEȘTE: La mutarea asta nu se mai gândea nimeni! Becali face iar cu ochiul atacantului de la Botoșani
Nicu Onofrei, patron al firmei SC Emanuel Onofrei SNC, intrată şi ea între timp în insolvenţă, are de recuperat peste 1,5 milioane lei de la Avicola de aproape şapte ani. În 2009, Nicu Onofrei a început afacerile cu Gigi Becali şi îi livra cantităţi semnficative de pui. După o primă livrare plătită de firma lui Becali, Onofrei a mai furnizat pui în valoare de 1,56 milioane lei, dar a primit în schimb bilete la ordin care au fost refuzate de bănci la data scadenţei pe motiv că nu sunt suficienţi bani în cont. „Până acum am avut mai multe termene de plată care nu s-au respectat. Problema este că suntem legaţi de mâini şi de picioare, pentru că următoarele serii de pui tot lor trebuie să le livrăm, în condiţiile în care nu avem alt procesator în zonă”, declara Nicu Onofrei, în decembrie 2009, pentru Monitorul de Botoşani. Din cauza acestei relaţii comerciale, Emanuel Onofrei SNC a intrat în insolvenţă, iar în noiembrie 2014 administratorul judiciar al firmei botoşănene a deschis în instanţă pauliană (revocatorie) împotriva Avicola, a lui Becali şi a administratorului judiciar Corneliu Mititelu.
Înainte de această acţiune, Onofrei a mai încercat să scoată de la masa credală creanţa lui Becali prin contestaţii la tabelul creditorilor, însă judecătorul sindic i-a refuzat cererea tocmai după ce omul de afaceri a prezentat contractul de ipotecă din 2010 prin care arăta că a împrumutat societatea Avicola. „În baza acestui contract, pârâtul Becali George a acordat debitoarei SC Avicola SA Iaşi un împrumut, aceasta din urmă garantându-l cu patrimoniul imobiliar. Se apreciază de către creditorul SC Emanuel Onofrei SNC că acest contract a fost încheiat în prejudiciul creditorilor SC Avicola SA întrucât prin încheierea sa pârâtul Becali George a obţinut o poziţie privilegiată la masa credală. Faţă de aprecierile reclamantei instanţa apreciază că se vehiculeaza această prezumţie fără a se dovedi în concret că între încheierea actului juridic şi prejudicierea creditorilor există o legatură intrinsecă de cauzalitate”, potrivit unei sentinţe dată de Tribunalul Iaşi în această speţă. După introducerea acţiunii revocatorii, judecătorii de la Curtea de Apel au „întors” sentinţa şi au decis să anuleze contractul de ipotecă, dându-i dreptate lui Onofrei care considera că „acest contract a fost întocmit în frauda creditorilor societăţii debitoare, determinând insolvenţa SC Avicola SA Iaşi, aceasta întrucât la data întocmirii acestuia era deschisă procedura de concordat preventiv a SC Avicola SA”.
VEZI ȘI: Peste 22 miliarde lei vechi! Becali vrea un jucător de la Botoșani să-i ia locul lui Tănase
Din ultimul raport al lichidatorului Avicola, nu reiese că s-ar opera vreo modificare asupra creanţei lui Gigi Becali, însă cert este că acţionarul Avicola a pierdut dreptul de ipotecă asupra patrimoniului societăţii şi nu va mai fi privilegiat la încasarea fondurilor obţinute din lichidarea firmei. Potrivit tabelului definitiv de creanţe publicat după intrarea în insolvenţă, creditorii Avicola au de recuperat peste 69 milioane lei, inclusiv suma de 25,4 milioane lei revendicată de Gigi Becali. După eşecul planului de reorganizare, judecătorul sindic a decis să accepte cererea administratorului judiciar de a pronunţa falimentul societăţii, astfel că s-a dispus lichidarea firmei, însă până în prezent s-au vândut doar un activ nefuncţional de 70.000 lei cu TVA. Totuşi, în perioada insolvenţei, firma ieşeană a mai cumulat şi alte datorii în cuantum de circa 14,4 milioane lei, sumă care va fi adăugată celei iniţiale în tabelul definitiv consolidat al creanţelor. Creditorii au cerut să fie înscrisă o sumă aproape dublă, însă lichidatorul a acceptat doar unele sume în baza documentelor pe care le deţinea societatea Avicola. Cea mai nemulţumită ar putea fi Banca Carpatica, instituţie care a solicitat 9,3 milioane lei, dar i-a fost acceptată suma de 5,76 milioane lei. Salariaţii societăţii solicită suma de 1,53 milioane lei, Fiscul circa 2,8 milioane lei, iar oraşul Târgu Frumos peste 2,9 milioane lei.
Gigi Becali a scăpat de procesul cu un spărgător de amanet din Botoşani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024