Un grav accident de circulație s-a produs în dimineața zilei de duminică, 27 septembrie 2015, în județul Sibiu, pe tronsonul DN1 Brașov-Sibiu. Două mașini s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului șase persoane, dintre care patru copii au avut nevoie de ajutor medical.
Un echipaj de descarcerare şi trei ambulanţe au intervenit pentru salvarea victimelor. Potrivit informaţiilor furnizate de Poliţia Sibiu, din cauza numărului mare de victime, traficul pe DN1 a fost blocat total și conform aceleiaşi surse, în urma accidentul se pare că şase persoane au fost rănite, dintre care patru copii.
“Un echipaj de descarcerare, două echipaje SMURD şi un echipaj SAJ intrevin pentru salvarea victimelor implicate în accident”, a precizat Bianca Slomnea, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, în această dimineață.
Accidentul s-a produs pe din cauza unei maşini care, în curbă, a intrat pe contrasens. “Şoferul unui autoturism care circula spre Sibiu a intrat în curbă, unde a pierdut controlul şi a pătruns pe contrasens , unde circula regulamentar din sens opus o alta maşină. Maşina care circula regulamentar a fost proiectată în afara părţii carosabile”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Autovehiculul care a provocat accidentul este înmatriculat în Constanţa iar mașina care a fost proiectată în afara drumului este din Sibiu. Poliţiştii de la Rutieră au declarat că victimele, doi adulţi şi trei copii, sunt sibieni şi provin din maşina care circula regulamentar. Aceştia sunt conştienţi şi au primit îngrijiri medicale.
La ora 10.00 traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers pe DN1, în apropiere de localitatea Porumbacu de Sus.
Sursa: Realitatea
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024