Un grav accident de circulație a avut loc în jurul orelor amiezii zilei de astăzi, 22 aprilie 2015, la ieșire din municipiul Botoșani spre Stăuceni, la câteva zeci de metri de Cabana Rediu.
Un șofer care se afla la volanul unui Volkswagen Passat înmatriculat în Marea Britanie venea dinspre Stăuceni când a vrut să depășească un autoturism marca Opel parcat pe marginea drumului. Opelul a fost proiectat într-un copac, și a fost distrus în partea din spate.
În urma accidentului, soția și copilul șoferului au fost transportați de urgență cu un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Botoșani, unde li se acordă primele îngrijiri medicale. Din primele informații, copilul șoferului se află în afara oricărui pericol, la Secția de Pediatrie a Spitalului „Mavromati”, în timp ce soția acestuia, Luța C. de 32 de ani din Galați se află într-o stare destul de gravă. A fost imobilizată pe targă, cu guler cervical în momentul în care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Botoșani.
(C.B.)
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024