Accident de circulație produs marți, 19 aprilie 2016, în jurul orei 12:45, pe strada A.I. Cuza din Dorohoi, în dreptul Librăriei UNIVERS, scrie Dorohoinews.
Din spusele martorilor se pare că Lenuța O., în vârstă de 50 de ani, din Dorohoi, se deplasa pe partea carosabilă pe strada A.I. Cuza, iar la un moment dat, un autoturism condus de Cristian F., în vârstă de 18 ani, din Dorohoi, care se deplasa pe banda de urcare a străzii (n.r. dinspre strada Spiru Haret spre Catedrală) a acroșat-o. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției municipiului Dorohoi și o ambulanță care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale și a rămas internată pentru investigații amănunțite.
„În cursul zilei de astăzi (n.r. marți, 19 aprilie 2016) s-a produs un accident pe strada A.I. Cuza, în urma căruia a rezultat accidentarea unei persoane angajate în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. În urma producerii accidentului femeia a ajuns la spital cu plagă contuză auricular drept, rămânând internată. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare se fac cercetări față de șofer sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, a declarat comisarul șef Marcel Prichici, șeful Poliției municipiului Dorohoi.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile